Printre morți se numără și un cunoscut reporter sportiv al canalului de televiziune WDSU din New Orleans. Jurnalistul Carley McCord, în vârstă de 30 de ani, se deplasa la un meci de fotbal în Atlanta, Georgia (sud-estul SUA).

O persoană a supravieţuit accidentului şi a fost dusă la spital, a declarat într-o conferinţă de presă şeful pompierilor din Lafayette, Robert Benoit. Trei persoane aflate la sol au fost de asemenea transportate la spital, potrivit lui Benoit.

El a adăugat că autorităţile federale vor investiga ce anume a provocat prăbuşirea avionului de opt locuri.

Înregistrările video arătau flăcări şi fum negru care se ridica de la locul accidentului.

Avionul bimotor Piper decolase din oraşul Lafayette şi se îndrepta spre Atlanta, potrivit canalului TV local KLFY.

Guvernatorul statului Louisiana, John Bel Edwards, a scris pe Twitter că „se roagă pentru familiile şi prietenii tuturor celor afectaţi de această teribilă tragedie”, informează Agerpres.

Te-ar putea interesa și: