Având în vedere că în data de 20 ianuarie 2015 se împlinește un an de la producerea accidentului de aviație în urma căruia și-au pierdut viața studenta la medicină Aura Ion și pilotul Adrian Iovan, accident în care a fost implicată aeronava de tip BN-2A-27 Islander, înmatriculată YR-BNP, iar investigația privind siguranța este în curs de finalizare, CIAS a transmis o declarație din care reiese că au fost efectuate verificări tehnice ale motoarelor avionulu prăbușit. Din raportul preliminar al anchetei reiese că producătorul motoarelor a menționat că nu a detectat anomalii tehnice care să indice afectarea puterii motoarelor în condițiile de testare.Ofixcialii CIAS transmit că urmează să fie analizate funcționarea stației de comunicare de pe aeronavă și felul în care au fost efectuate comunicațiile în acest caz. CIAS transmite că datele vor fi transmise „tuturor statelor implicate”.
CIAWS a transmis că, până la data publicării acestei declarații provizorii, Comisia de investigație privind siguranța aviației civile, a parcurs următoarele etape:
- A notificat despre producerea accidentului următoarele organizații: ICAO (International Civil Aviation Organization), EASA (European Aviation Safety Agency), Organismele de investigații similare CIAS ale Statului de fabricație al aeronavei AAIB-UK (Air Accidents Investigation Branch - United Kingdom) și Statului de fabricație al motoarelor NTSB – USA (National Transportation Safety Board - United States of America). Cele două organisme de investigații menționate au desemnat câte un reprezentant acreditat, care s-au alăturat comisiei de investigație privind siguranța aviației civile numite de CIAS;
- A examinat epava și locul producerii accidentului;
- A analizat, în colaborare cu reprezentantul acreditat al AAIB – UK, datele înregistrate pe GPS-ul găsit la bordul aeronavei;
- A analizat conformitatea sistemului ELT (Emergency Locator Transmitter) față de documentația tehnică de instalare, starea de funcționare, precum și momentul și modul de rupere al antenei de 406,025 MHz;
- A studiat sistemul de căutare și salvare, în limita competențelor CIAS, prin analizarea legislației în vigoare, analizarea documentelor puse la dispoziție de către CC-SAR Romatsa, intervievarea personalului din cadrul CC-SAR, analizarea documentației internaționale de referință și a fost întocmit un document intern care va fi utilizat în intocmirea raportului final;
- A analizat condițiile meteo, în care s-a desfășurat misiunea de zbor, prin studierea hărţilor cu datele meteorologice reale observate la staţiile meteorologice din reţeaua ANM, imaginilor radar provenite de la reţeaua meteorologică naţională radar, imaginilor transmise de satelitul meteorologic geostaţionar pentru Europa, METEOSAT-10 şi a materialelor de prognoză emise de ROMATSA;
- A analizat starea de funcționare a motoarelor la momentul producerii accidentului, prin intermediul reprezentantului acreditat al NTSB, în laboratorul producătorului, respectiv Lycoming Engines din SUA.
În raportul întocmit, producătorul motoarelor a menționat că nu a detectat anomalii tehnice care să indice afectarea puterii motoarelor în condițiile de testare.
De la data prezentei declarații, în vederea întocmirii Raportului Final, Comisia de investigație a acestui accident de aviație, urmează să parcurgă următoarele etape:
- Elaborarea unui document intern privind starea de funcționare a stațiilor de radiocomunicații montate pe aeronavă;
- Analiza zborului din punct de vedere al controlului traficului aerian, analiză ce se efectuează împreună cu un expert cooptat de la EUROCONTROL;
- Integrarea în draftul de Raport Final a informațiilor relevante din toate analizele și expertizele efectuate;
- Redactarea și validarea draft-ului de Raport Final, în conformitate cu procedurile interne CIAS, elaborate în temeiul prevederilor Anexei 13 ICAO.
După parcurgerea etapelor menționate, CIAS va transmite draftul Raportului Final către statele implicate și către EASA, în conformitate cu prevederile art. 16, pct. (4) al Regulamentului (UE) nr. 996/2010. Pentru transmiterea punctelor de vedere, aceștia au la dispoziție, conform legislației, un termen maxim de 60 zile de la data primirii documentului.
După primirea răspunsurilor de la reprezentanții acreditați și EASA, CIAS va întocmi Raportul Final în care va integra sau anexa, după caz, eventualele puncte de vedere ale acestora.
Raportul Final va fi adus la cunoștința victimelor și rudelor acestora sau asociațiilor acestora, va fi postat pe site-ul oficial al instituției și vor fi notificate toate părțile implicate, în conformitate cu art. 16 alin. (8) al Regulamentului (UE) nr. 996/2010.
CIAS, prin emiterea Raportului Final al investigației privind siguranța aviației civile nu urmărește stabilirea de vinovați sau vinovății, ci are ca unic obiectiv determinarea reală a cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea accidentului și emiterea unor recomandări de siguranță, urmărind ca prin implementarea acestora să se prevină producerea unor evenimente similare.
Investigațiile privind siguranța sunt independente, distincte de orice proceduri judiciare sau administrative destinate stabilirii culpei sau răspunderii și nu aduc atingere ac