Pilotul Adrian Iovan, care care și-a pierdut viața în accidentul aviatic din Munţii Apuseni, va fi înmormântat astăzi la Cimitirul Bellu Catolic.
Atât Romaniţa Iovan, femeia de care fostul pilot a divorţat în 2008, cât şi Valeria Grigore, prima soţie a pilotului de care era separat din 2003, au venit la căpătâiul lui Adrian Iovan. Două persoane - pilotul Adrian Iovan şi Aurelia Ion, studentă - au decedat şi cinci au fost rănite după ce aeronava de tip BN 2 în care se aflau s-a prăbuşit, luni, într-o zonă împădurită din Apuseni, în zona Vârfului Petreasa, la peste 1.200 de metri altitudine. Cele şapte persoane aflate la bordul aeronavei, doi membri ai echipajului şi cinci medici, se deplasau la Oradea pentru o operaţie de prelevare de organe pentru transplant. Pilotul Adrian Iovan a murit ca urmare a unui şoc traumatic şi hipotermic, potrivit necropsiei efectuate marţi la Serviciul de Medicină Legală. CITIȚI ȘI:
- TRAGEDIA DIN APUSENI. "Fata era moartă, dar doctorul, în stare de şoc, se chinuia s-o readucă la viaţă!"