TRAGEDIA DIN ALPII FRANCEZI. Comandantul aeronavei a strigat la copilot: "Pentru numele lui Dumnezeu, deschide uşa". Ce au discutat ANDREAS LUBITZ şi pilotul, înainte ca acesta din urmă să iasă din cabină

TRAGEDIA DIN ALPII FRANCEZI. Comandantul aeronavei a strigat la copilot: "Pentru numele lui Dumnezeu, deschide uşa". Ce au discutat ANDREAS LUBITZ şi pilotul, înainte ca acesta din urmă să iasă din cabină

Jurnaliştii de la Bild au ascultat înregistrările de zborale avionului Germanwings. Potrivit acestora, comandantul aeronavei Airbus A320 a strigat la copilotul Andreas Lubitz "Deschide naibii uşa!", făcând referire la uşa cabinei de pilotaj, care ar fi fost închisă intenţionat de Lubitz. Cu câteva minute înaintea prăbuşirii, pasagerii aeronavei ţipau, mai arată înregistrările.

Informaţiile au fost publicate în ediţia de duminică a cotidianului Bild (Bild am Sonntag). Jurnaliştii, care afirmă că au ascultat aceste înregistrări, scriu că în primele 20 de minute de zbor au avut loc schimburi banale între pilot, Patrick S., şi copilotul Andreas Lubitz. Pilotul îi spune printre altele copilotului că nu a avut timp să meargă la toaletă la plecare, la Barcelona, scriu jurnaliştii germani, potrivit Agerpres.

La 10.27, aparatul a atins altitudinea de croazieră (aproximativ 11.600 de metri), pilotul îi cere lui Lubitz să se pregătească de aterizare la Düsseldorf. Acesta rosteşte câteva cuvinte: "Sper", "Vom vedea". Copilotul îi spune apoi comandantului că poate "acum" să meargă la toaletă. După două minute, pilotul îi confirmă copilotului că poate "prelua comanda".

Comandantul iese din cockpit pentru a se duce la toaletă, iar Andreas Lubitz rămâne singur la comanda avionului.

Ne puteți urmări și pe Google News

La ora 10.29: "aparatul începe să coboare", notează Bild.

La ora 10.32, controlorii aerieni francezi încearcă să contacteze aparatul, în zadar. În avion, aproape în acelaşi timp, sună o alarmă.

Curând după aceea, se aude o "izbitură", ca şi cum cineva încerca să intre în cabina de pilotaj, scrie Bild. Apoi vocea pilotului: "Pentru numele lui Dumnezeu, deschide uşa". Lubitz s-a blocat în cockpit, singur la comandă.

În avion, pasagerii încep să ţipe, notează ziarul.

La 10.35, se aud noi lovituri, cu ceva "de metal, în uşa cabinei de pilotaj", pe care pilotul încearcă în mod clar să o deschidă cu un topor.

Apoi, 90 de secunde mai târziu, o nouă alarmă, în timp ce aparatul este la 5.000 de metri altitudine.

Comandantul strigă: "Deschide naibii uşa!"

La 10.38, se aude respiraţia copilotului, singur în cabina de pilotaj.

În jurul orei 10.40, Airbusul se loveşte de un munte, se aud urletele pasagerilor. Acestea sunt ultimele sunete înregistrate, mai scrie Bild.

Andreas Lubitz este considerat principalul responsabil de producerea tragediei aviatice. Acesta ar fi prăbuşit intenţionat avionul, după ce l-a blocat pe dinafară pe pilotul aeronavei, a spus joi procurorul francez care se ocupă de acest caz.

Noi informaţii au ieşit la iveală ulterior, cu privire la copilotul Andreas Lubitz. Astfel, potrivit unor documente găsite de anchetatorii germani în locuinţa copilotului, acesta era în concediu medical în ziua zborului, însă a rupt scutirea şi şi-a ascuns problemele medicale de colegi şi şefi.

De asemenea, fosta prietenă a lui Lubitz a mărturisit că acesta avea comşmaruri şi visa că se prăbuşeşte cu avionul. Tot aceasta a povestit că Lubitz i-a promis că va face ceva care va face întreaga lume să-l ţină minte.

150 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma prăbuşirii aeronavei Germanwings în sudul Frabnţei.