Oraşul croat Osijek va găzdui, începând de marţi, Campionatele Europene de tir sportiv, competiţie la care România va fi reprezentată de 27 de sportivi, în concursurile de seniori şi juniori.
Tirul sportiv este disciplina de la care a venit prima medalie olimpică de aur a României. În 1952, la Jocurile de la Helsinki, Iosif Sârbu a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, în proba de puşcă 40 de focuri culcat.
Până în 2004, tirul s-a întors întotdeauna cu câte o medalie de la Jocurile Olimpice, mai puţin de la Montreal (1976). La Beijing, anul trecut, Alin Moldoveanu a fost aproape de bronz. „I-au lipsit 0,2 milimetri”, a spus Constantin Ţârloiu, antrenor federal la Federaţia Română de Tir Sportiv.
În liniştea poligonului „Iosif Sârbu” din Bucureşti, străpunsă la intervale destule de regulate de focurile trase de participanţii la Campionatele Naţionale, Constantin Ţârloiu, antrenor federal la Federaţia Română de Tir, a vorbit pentru evz.ro despre obiectivele tricolorilor la Europene, despre situaţia acestui sport în România, despre calităţile unui trăgător. Spectacol la talere Evz.ro: Ce şi-a propus federaţia pentru competiţia din Croaţia? Constantin Ţârloiu: Avem ca obiectiv cucerirea unei medalii, două clasări pe locurile 4-6 şi două - pe locurile 7-10. Este ceea ce ne-am propus la începutul anului. Vom trăi şi vom vedea. În sport nu poţi planifica exact. Poate fi şi mai bine, şi mai rău. Care sunt cele mai redutabile echipe de tir din Europa? Puterile în tirul european se împart pe probe. La puşcă şi pistol sunt Rusia, Ucraina, Germania, Italia. Pentru talere - Italia, Cipru, Rusia, Cehia, Slovacia, care a are un lot foarte puternic mai ales la fete. Care este cea mai atractivă probă? Talere reprezintă o probă foarte spectaculoasă, care atrage. Se vede ţinta spărgându-se. Este o probă dinamică. Spectatorul nu se plictiseşte. La pistol şi la puşcă, nu vezi ce se întâmplă. În poligoanele foarte bine dotate se vede rezultatul, dar nu vezi nicio trăire, nicio mişcare. Nu există comunicare. Totul se întâmplă în mare linişte, esenţială pentru concentrarea sportivilor. Şi Naţionalele s-au desfăşurat în linişte. Nu sunt spectatori, nu se spune foarte multe despre această competiţie. Cam aşa se desfăşoară Naţionalele. Avem spaţii pentru spectatori, dar, sincer, ezităm. Tirul este un sport în care se folosesc armele de foc. Se poate asigură pază cu jandarmerie, cu un serviciul special de protecţie, dar nu cred că este un aspect liniştitor pentru trăgători să se vadă înconjuraţi şi apăraţi de cineva. Este ceva ce ţine de psihic. Ar putea să apară nişte probleme pe care nu le-am avut şi nici nu vrem să le avem.
„În marele concert al sportului, tirul reprezintă muzica de cameră. E ca o sonată pentru vioară solo. Totul e limpede şi viguros. Şi trăgătorul e singur. E doar cu sine însuşi...(...) În tir, totul e grav şi profund”. Iosif Sârbu, primul campion olimpic al României
Copii de 12-14 ani care nu arată sănătos Sunt sponsori pentru federaţia de tir? Nu avem sponsori. Nu s-a arătat nimeni interesat. Avem un susţinător feroce al tirului, care este şi vicepreşedintele federaţiei, Maricel Popa. A reuşit să susţină material în momente grele anumiţi sportivi, fără un interes direct. Cât costă întreţinerea unui sportiv? Este greu de spus. Este diferenţă să creşti un trăgător pentru talere, unde cartuşul costă 0,8 lei şi talerul - 0,2 lei, şi altceva să-l pregăteşti pentru probele cu aer comprimat, unde o cutie de 500 de alice costă cam 10 lei. La un antrenament se trag, în medie 100 de alice. La talere, în medie, de 150 de cartuşe şi tot atâtea talere. Dar totul depinde de perioadă de pregătire în care te afli, depinde de vârsta sportivă a trăgătorului. În ceea ce priveşte selecţia, care este situaţia? Avem două cluburi care realizează o selecţie incredibilă. Este vorba de CSM Arad şi CSU Oradea. Sunt două cluburi care se ocupă cu selecţia şi care au descoperit copii care ne dau ceva speranţe. Dar trebuie să avem şi cu ce să-i susţinem material. Ei au calităţi, dar trebuie investit în aceste calităţi. Dar nu mulţi copii mai vin la selecţie. Eu n-am făcut niciun studiu, că nu sunt sociolog, dar cred că au alte preocupări în actualele condiţii sociale. Este păcat. Pe stradă merg copii de 12-14 ani care nu arată sănătos. Ce îi mai ţine în acest sport pe cei care încă îl practică? Cred că este vorba de adrenalină (râde). Glumesc. Este vorba de dorinţa de competiţie, de a se lupta. Care sunt calităţile unui trăgător? Tirul apelează la inteligenţă, la ordine interioră, la studiu. Trebuie să citeşti fiindcă se schimbă regulamentele, apar noi metode de antrenament. Cum vedeţi per ansamblu sportul românesc? Situaţia este tragică. Eu cred că ar fi fost mai bună o agenţie numai pentru sport, pentru că în sport se lucrează pe anumite principii, care nu pot fi aceleaşi pentru alte domenii. Creând un minister, care se numeşte întâi al tineretului, probabil că se lucrează pe probleme specifice tineretului şi atunci se asimilează şi sportului aceleaşi elemente, aceeaşi optică. Este adevărat că lucrăm cu tineret în sport, dar sportul de performanţă trebuie înţeles ca un fenomen unic. Nu poate fi asimilat cu altceva.
Lotul României
Seniori Pistol: Vlad Săcăleanu, Marius Cenădan, Iulică Cazan Puşcă skeet: Attila Ciorbă, Ioan Toman, Marin Matei Puşcă trap: Alexandru Giorgian, Demis Ionaşcu, Florin Baban Senioare Puşcă skeet: Lucia Mihalache, Carmen Cărbunaru, Alexandra Cărbunaru Junioare Pistol: Giorgina Pintea, Francesca Pop, Izabela Troeschi Puşcă: Roxana Tudose Puşcă skeet: Roxana Manole, Marina Cărbunaru, Alina Darvai Juniori Puşcă: Gabriel Dinu Puşcă skeet: Mark Stoian, Ionuţ Dancoş, Claudiu Neacşu Puşcă trap: Ionuţ Timariu, Aurel Cristea, Andrei Dinu, Victor Neguţ