Două lifturi panoramice instalate la Unirea Shopping Center te înalţă, gratis, deasupra magazinului, de unde poţi vedea Casa Poporului, dar şi aglomeraţia din centru.
Bucureştenii habar nu au de lifturile panoramice amplasate pe partea exterioară a magazinului Unirea Shopping Center, din care pot vedea Casa Poporului, gratis, de la peste 20 de metri înălţime.
Chiar dacă au fost inaugurate în urmă cu două săptămâni, din cauza muncitorilor care încă mai trebăluiesc la parter, puţini sunt clienţii care se înghesuie să-şi facă loc printre scânduri, ca să ajungă la lifturile cu vedere spre centrul Capitalei.
Agent de pază, liftier de serviciu
Cei aproape zece muncitori care trebăluiau ieri pe lângă liftul panoramic de la Unirea nu sugerau c-ar fi liber la vreo „călătorie“. Agentul de pază te învaţă totuşi să apeşi pe buton.
„Merge, merge, cum să nu meargă?!“, te îndeamnă ca un adevărat amfitrion al „minunăţiei“. Liftul urcă silenţios, lăsând la picioarele tale un Bucureşti mic şi puţin mai cenuşiu, din pricina geamurilor închise la culoare. La orele amiezii, femeia de serviciu coboară, cu cei trei ţânci ai ei, cu liftul panoramic. Copiii se uită la strada aglomerată de maşini cu nasurile lipite de geam. „De două săptămâni s-a deschis. Nu prea urcă lumea...“, spune angajata, după ce îi trimite acasă pe copilaşii care ar mai vrea o tură, dar nu-i lasă privirea agentului de pază, aşezat ostăşeşte lângă uşă.
„Unde e? Nu-l văd!“
Într-adevăr, bucureştenii nu stau la coadă la „măgăoaia“ din sticlă de la Unirea. În primul rând, pentru că nu ştiu de ea. Aşa cum e cazul unei bătrânele care se întorcea ieri de la cumpărături. „O fi frumos, dar pe mine nu mă mai interesează. Să meargă alţii să-l vadă!“, zice femeia, în timp ce caută cu privirea liftul de care n-a auzit.
În faţa gurii de metrou de vizavi de lift, Lavinia îşi aşteaptă colegii. „Unde e? Nu-l văd? Aaa!!!“, exclamă uimită fata, care ar vrea să-l încerce măcar o dată, de curiozitate. „Bănuiesc că e frumos, nici nu ştiam de asta. Şi se vede oraşul, nu?“, întreabă nedumerită studenta. Reprezentanţii magazinului afirmă însă că lumea care trece prin centru s-a obişnuit deja cu lifturile exterioare.
„Majoritatea celor care se află în Piaţa Unirii şi doresc să ajungă în food-court iau direct lifturile panoramice, atât pentru a-şi facilita accesul, cât şi pentru a admira priveliştea“, se arată convinsă Adina Nicula, coordonator marketing al Unirea Shopping Center.
PANORAMĂ
Cheltuieli ascunse, plăceri la vedere
Cele două lifturi panoramice au fost inaugurate în octombrie, în acelaşi timp cu sistemul intern de advertising prin plasme, a precizat Nicula. Înălţimea totală a instalaţiei lifturilor este de 26 de metri, iar înălţimea totală de la care se poate admira priveliştea e de 21 de metri. În lift pot urca şi câte 13 persoane în acelaşi timp. Liftul este climatizat şi poate asigura accesul la orice nivel al clădirii, fără ca persoanele să fie nevoite să intre în magazin. Construcţia „maşinăriei“ a durat mai puţin de un an, iar conducerea magazinului a dorit să fie inaugurată în acelaşi timp cu amplasarea a câte 85 de plasme la fiecare etaj al clădirii. În ceea ce priveşte costurile investiţiei pentru lifturile panoramice, reprezentanţii Unirea Shopping Center au refuzat să dea detalii.