Autorităţile din Sankt Petersburg, Rusia, au confiscat trei tone de colţi de mamut de la o bandă de traficanţi care încercau să le scoată din ţară. Transportul cuprindea 64 de colţi întregi şi 14 reconstruiţi şi proveneau de la mamuţi care au trăit pe teritoriul Siberiei, în Iacuţia, republică care aparţine Federaţiei Ruse. Anchetatorii spun că acest grup de criminali se ocupă de aceste tranzacţii din 2004.
În Rusia, braconajul cu oase de mamuţi pare a fi afacere foarte bună pentru contrabandişti. Anul trecut, în luna octombrie, instanţele ruse au condamnat doi infractori pentru că au încercat să comercializeze ilegal nu mai puţin de 100 de tone de colţi de mamut.
Mikhail Gladyshev şi Andrei Zvonkov au primit câte 8 ani de închisoare cu suspendare de la o instanţă din Leningrad pentru că au încercat să facă contrabandă cu "colţi de mamut şi fragmente din scheletele unor animale preistorice". Cei doi ruşi vindeau oasele animalelor preistorice cu aproximativ 1.000 de dolari pe kilogram. Poliţiştii spun că foloseau permise false de export în care se specifica faptul că este un oficial care reprezintă patrimoniul cultural al ţării.
Mai mult de 80% dintre descoperirile de rămăşiţe ale unor mamuţi au fost făcute în Iacuţia. Oamenii de ştiinţă au găsit în această zonă chiar şi animale întregi, conservate atât de bine în gheţurile sibieriene încât aveau şi porţiuni cu blană. De curând, un grup de cercetători japonezi, au declarat că vor merge în Siberia pentru a încerca clonarea unui mamut.
Aceştia vor să preleveze celule din ţesutul conservat al unui mamut, iar nucleii să-i introducă în celulele unui embrion de elefant. Rezultatul ar urma să fie introdus în uterul unei femele elefant, care, speră cercetătorii, ar urma să dea naştere unui pui de mamut. Apariţia primelor rezultate sunt preconizate pentru 2016.