Traficanţi de carne vie, arestaţi într-o operaţiune derulată în România, Austria, Germania şi Spania

O reţea specializată în traficul de migranţi (majoritatea de origine kurdă), care acţiona pe relaţia Turcia-România-Austria-Germania - Italia - Spania, a fost destructurată de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), care au organizat 18 percheziţii domiciliare în Bucureşti şi în alte cinci judeţe ale ţării pentru prinderea membrilor grupării.

Potrivit DIICOT, liderii reţelei se ocupau de racolarea migranţilor, de introducerea lor în România, fie în mod legal, prin obţinerea de vize turistice, fie ilegal,  cu ajutorul unor călăuze şi apoi coordonau deplasarea către statul de destinaţie. Membrii grupării care acţionau pe teritoriul României se ocupau de efectuarea formalităţilor necesare pentru obţinerea în mod ilegal a vizelor turistice, de cazarea migranţilor în locuinţe sau hoteluri din Bucureşti şi din judeţul Ilfov, de îndrumarea şi călăuzirea lor până la graniţa româno-ungară, iar apoi de organizarea trecerii ilegale a frontierei. Pe teritoriul Ungariei, migranţii erau preluaţi de alţi membri ai grupării şi transportaţi în statele de destinaţie: Austria - Viena şi Germania - Munchen. Până acum, anchetatorii din cele trei state au descoperit peste 50 de migranţi care au ajuns sau urmau să ajungă la destinaţie, preţul plătit de fiecare dintre aceştia fiind cuprins între 2.000 şi 4.000 de euro de persoană. Poliţiştii şi procurorii au efectuat luni 18 percheziţii domiciliare în Bucureşti şi pe raza judeţelor Timiş, Cluj, Alba, Maramureş şi Hunedoara. În urma descinderilor, la sediul  DIICOT - Structura Centrală au fost aduse pentru audieri 10 persoane. Simultan cu operaţiunea procurorilor români, autorităţile judiciare germane, austriece şi spaniole au declanşat o acţiune pentru depistarea membrilor grupării aflaţi pe teritoriul acestor state. Cercetările au fost derulate cu sprijinul informativ şi operaţional al Serviciului Român de Informaţii şi împreună cu ofiţeri din cadrul  DCCO, BCCO Timiş, Cluj, Alba, Maramureş, SCCO Hunedoara, IJPF  Timiş şi cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Jandarmeriei Române, mai arată oficialii DIICOT.