Din fericire, nu există drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia oprită, iar întreruperile de trafic de pe DN7 vor dura maxim câte zece minute.
Traficul va fi întrerupt pe DN7 câte zece minute pentru a putea permite autorităţilor să taie arborii care pun în pericol circulaţia.
Pe DN7 Râmnicu Vâlcea - Sibiu traficul rutier va fi întrerupt pentru intervale scurte de timp (de maximum 10 minute) pe tronsonul Brezoi - Racoviţa, în judeţul Vâlcea. Aceste scurte întreruperi se impun pentru a permite lucrătorilor de la Secţia Regională de Drumuri să taie arborii de pe marginea drumului, care pun în pericol siguranţa traficului rutier, informează Infotrafic.
Pentru a permite efectuarea unor lucrări la infrastructura feroviară, circulaţia trenurilor între municipiile Medgidia şi Tulcea va fi întreruptă în perioada 23 - 29 octombrie 2017. Prin urmare au fost anulate trenurile Regie 8655, Regio 8653, 8654 şi 8652.
Începând cu data de 23 octombrie 2017, ora 16:00, circulația rutieră pe DN 67C Transalpina este închisă pentru toate categoriile de autovehicule, între Rânca și Obârșia Lotrului, pe tronsonul kilometric 34+500 - 59+800, ca urmare a avertizărilor meteorologice emise de Administrația Națională de Meteorologie. Având în vedere că sunt anunțate căderi de zăpadă și viscol, C.N.A.I.R. a luat decizia închiderii circulației pe acest sector de drum, până la îmbunătățirea condițiilor meteorologice.