Totul despre divorțul dintre Melinda și Bill Gates. Care a fost povestea de iubire dintre cei doi

Totul despre divorțul dintre Melinda și Bill Gates. Care a fost povestea de iubire dintre cei doi

După mai bine de un sfert de secol petrecut împreună, Bill și Melinda Gates au decis să pună punct căsniciei și să divorțeze.

După o căsătorie care a durat 27 de ani, soții Melinda și Bill Gates au decis să se despartă. Anunțul cu privire la divorț a fost făcut de Melinda Gates, într-o postare pe Facebook. Deși se numără printre cei mai bogați oameni ai lumii, soții Gates și cei trei copii ai lor, Jennifer, în vârstă de 23 de ani, Rory, 20 ani, şi Phoebe, 17 ani, au dus o viață cât se poate de normală,

Melinda este mai tânără decât Bill cu nouă ani. În urmă cu aproape o lună, înainte de divorț, Melinda a povestit despre căsnicia cu Bill, într-un interviu acordat celor de la The Sunday Times.

La momentul respectiv, povestea că, împreună cu Bill, a ajuns la un punct din viață în care se pot amuza de anumite lucruri din trecut, ce perioadele grele din căsnicie.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Și, crede-mă, îmi amintesc câteva zile care au fost atât de incredibil de grele în căsnicia noastră, când te-ai gândit: «Pot să fac asta (să fac căsnicia să meargă)?»”, spunea Melinda despre relația cu Bill.

Răbdarea a ajutat la menținerea căsniciei

Astfel, a rememorat un moment în care a fost furioasă pe Bill deoarece acesta prefera să citească o carte despre Winston Churchill în loc să o ajute să pregătească copiii și mașina pentru o călătorie. Acest tip de momente au trecut, însă, iar acum, Melinda a dezvăluit că răbdarea a ajutat-o să mențină căsnicia pe linia de plutire. Acesta cu atât mai mult cu cât soțul său a fost un antreprenor obsedat de muncă. Ea a povestit că a fost cea care l-a ajutat pe Bill să găsească un echilibru între viața profesională și cea privată.

„Când avea probleme în luarea deciziei cu privire la căsătorie, era incredibil de clar că nu era vorba despre mine, era vorba despre «Pot să obțin echilibrul corect între viața profesională și viața de familie?»”, a explicat ea.

Despre povestea lor de iubire, Melinda a relatat în cartea autobiografică. A arătat cum l-a cunoscut pe Bill, când și-a început slujba la Microsoft. De asemenea, ea a povestit că pasiunea pentru jocurile de puzzle i-a adus împreună și că i-a câștigat inima după ce l-a bătut la un joc de matematică. I-a legat, însă, și pasiunea pentru lectură.

„Când m-am căsătorit cu Bill, am avut un partener de lectură pe viață. Tocmai am terminat «Un gentleman la Moscova», pe care l-am citit în timp ce sărbătoream cea de-a 25-a aniversare. Îmi dau seama că am rămas puțin în urmă, dar dacă nu l-ați citit încă, îl recomandăm cu tărie”, a scris ea.

Inteligența a fost punctul de atracție

Melinda a povestit că s-a simțit atrasă de inteligența lui Bill Gates și mai puțin de viitorul strălucit care se prefigureze.

„Nu mă gândeam la un anumit tip de bărbat, evident, când m-am îndrăgostit de Bill, nu? Dar cred că eram puțin predispusă către acest gen pentru că sunt specialist în informatică, așa că, atunci când eram la facultate, oamenii cu care am petrecut mult timp erau bărbați tineri și mulți dintre ei erau geeki - tocilari”, a spus Melinda.

Cei doi s-au căsătorit în 1994, iar doi ani mai târziu au avut primul copil, pe Jennifer.

Melinda a povestit și despre momentele în care s-a simțit singură în căsnicie, dar și despre lupta pe care a dus-o ca să ajungă pe picior de egalitate cu soțul ei. A subliniat cât de important este să ai un partener care să nu te privească drept o persoană inferioară ci ca pe un egal.

Bill Gates divorțează de soția sa, Melinda

Cei doi au decis, acum, după mai bine de 27 de ani de căsătorie, să divorțeze. Anunțul divorțului a fost făcut de către soția miliardarului, pe o rețea de socializare.

„După o gândire îndelungată și un efort mare de a ne salva relația, am luat decizia de a divorța. În ultimii 27 de ani, am crescut trei copii incredibili și am construit o fundație care lucrează peste tot în lume pentru a permite tuturor oamenilor să ducă vieți sănătoase și productive.

Continuăm să împărtășim aceeași  credință în această misiune și ne vom continua munca împreună la fundație, dar nu mai credem că putem crește împreună ca un cuplu în următoarea fază a vieții noastre. Cerem intimitate pentru familia noastră în timp ce începem să navigăm în această nouă viață”. Melinda Gates și Bill Gates

Averea lui Gates era estimată, în august 2020, la peste 113 miliarde de dolari. Acesta se plasa pe locul al doilea în ierarhia mondială, fiind depășit doar de Jeff Bezos, fondatorul Amazon. Ulterior, Gates a trecut pe locul trei în lume în ceea ce privește averea, fiind învins de către Elon Musk în luna noiembrie a anului trecut.