“Toți politicienii sunt la fel”

“Toți politicienii sunt la fel” Sursa: Arhiva EvZ

Au reușit. De la lehamitea față de toată clasa politică a aproximativ 80% dintre români, la plictiseală și apoi la furie nu a mai fost decât un pas.

Iată expresia plictisului public.

Până și useristul Iulian Bulai ajuns magnet pentru mucaliți de când și-a postat cu luni în urmă o poză colosală, el călare pe un cal, postare în care calul a fost compătimit de mii de comentatori, și-a pierdut ratingul.

Irepetabilul lulian Bulai a mai atras un ultim val de comentarii picante cu vreo două săptămâni în urmă când a postat pe FB o gândire...fierbinte:

Ne puteți urmări și pe Google News

“USR rămâne unicul partid liberal autentic din România. Sper ca USR să își deschidă porțile către toți cei care cred în aceste valori, chiar dacă au fost membri PNL. Hai în USR! https://www.usr.ro/inscriere/ Noi am rămas singurii liberali din România!”.

“Poate te aude Ludovic Orban! Ce te faci atunci?” a fost tonul reacțiilor celor care se destind pe pagina de FB a useristului.

Lehamitea și plictiseala românilor față de clasa politică sunt complet justificate.

Dar iată că politicienii au zgândărit, în marea lor inteligență, nepăsarea românilor față de ei. Fac ce fac aleșii neamului și cad mereu din lac în puț.

După două luni și jumătate de criză politică asociată cu criza sanitară, a facturilor la energie, a prețurilor care au explodat, politicienii au prăvălit peste români și emanațiile gândirilor lor malformate.

Iată împingerea publicului spre furie.

Obtuză în a înțelege realitatea directă, marea majoritate a clasei politice a ajuns să amenințe românii cu anularea dreptului la muncă a celor care nu vor să se vaccineze asociată cu aberația privind obligativitatea nevaccinaților de a-și plăti spitalizarea dacă ajung să apeleze la sistemul sanitar de stat.

Și uite așa, mulțimile s-au văzut siluite și șantajate să se vaccineze și amenințate cu excluderea din societate dacă nu o fac, exact ca în anii stalinismului.

Nu, zău! Dar nevaccinații nu-și plătesc  taxa la asigurările de sănătate? Nu-și plătesc toate taxele din banii câștigați prin munca lor? Drepturi pe care acum politicienii, grupați ca o haită, vor să le suspende?

Și cine s-au găsit să se proclame acum victime ale acestor aberații? Nu cei amenințați. Majoritatea publicului. Ci tocmai cei care-i amenință! Ei, politicienii, care se plâng că primesc mesaje extreme pe telefoane de la români.

Este foarte grav că politicienii primesc amenințări de acest fel! Dar nu au gândit înainte de a emite astfel de gândiri politice și inițiative legislative habotnice că vor provoca reacții necontrolate? Sau se simțeau ca niște mici ceaușiști care doar impun? Care dictează?

Semeni vânt, culegi furtună. Este un proverb vechi dar pretenția ca politicienii, trăitori în bulă, să-l mai înțeleagă este redusă.

Nu este vina majorității oamenilor că această pandemie controversată nu a fost explicată veridic de toți factorii răspunzători.

În loc de o campanie credibilă de informare, românilor li s-au servit mesaje sinistre, de îngrozire în masă, recitate pe toate mass-media de medici sau de diferite personalități, toți cu expresii și atitudini de ciocli.

În loc de convingere au creat o stare de depresie colectivă. Ba chiar de psihoză. Cât despre capotarea sistemului sanitar, subfinanțat și tratat derizoriu de peste 30 de ani de cei care au guvernat, nu românii sunt de vină.

Ar face bine actorii politici să revină în realitate cât mai pot. Nu doar pentru ei, ci mai ales pentru însănătoșirea societății dacă sunt capabili să înțeleagă asta. În situații de crize socio-economice repetate și nerezolvate din cauza lor este total aiuritor să ameninți mase mari de oameni cu biciul și cu jugul.

Care a fost preocuparea politicienilor în acest an? Să arunce guvernarea în aer în septembrie.

Răspunzători: cei de la USR. Care, curajoși nevoie mare au dat vina pe PNL și pe președintele Iohannis pentru aroganțele și frustrările lor nesfârșite.

PNL, mereu neliniștit, s-a măcinat zdravăn în interior. Partid campion la masochism politic.

PSD  a profitat lacom de fragilitatea guvernării dar mai ales de societatea debilizată de pandemie pe care a crezut că o poate juca cum vrea. Și a atacat. Profit: din Opoziție a ajuns direct la guvernare.

Ceilalți actori politici, UDMR, AUR și-au făcut micul joc potrivit specificului lor.

Joi seară, liderii celor două partide dominante, PNL și PSD au promis că peste o săptămână țara va avea un nou guvern compus din  PNL, PSD, UDMR.

Guvern care va fi condus de ministrul Apărării, liberalul Nicolae Ciucă.

De ce? Pentru că așa vrea Klaus Iohannis. După cum comenta ieri seară un cititor la un articol de presă pe această temă: “Și uite așa, președintele Iohannis a ajuns atât șeful PNL cât și șeful PSD”.

Da, PNL promite investiții și dezvoltare în timp ce PSD vrea profit personal și pomeni la tot poporul. Iar UDMR, mereu arbitru interesat de 30 de ani, va capitaliza. Cele trei partide mai au câteva zile să se armonizeze.

Ce ne e un guvern PNL, USR, UDMR, ce ne e un guvern PNL, PSD, UDMR dacă gândirile acestor partide sunt identice atunci când este vorba despre sancționarea și restricționarea drepturilor românilor care nu fac precum dictează și impun ele?!

Dincolo de normele democrației și a valorilor constituționale?

“Toți politicienii sunt la fel” comentează dezarmați mulți români, de mulți ani. Iar politicienii tare mai insistă să le dea dreptate.