Toți îl credeau răpus pe Cîțu, dar un SMS misterios anunță revenirea în prim-plan. Totul s-a copt la Cotroceni

Toți îl credeau răpus pe Cîțu, dar un SMS misterios anunță revenirea în prim-plan. Totul s-a copt la Cotroceni Sursa: INQUAM

Reconcilierea între PNL și USR PLUS este departe de a deveni o certitudine, mai ales după ce președintele Klaus Iohannis l-a propus pe Dacian Cioloș, premier. Prim vicepreședintele liberal, Rareș Bogdan a făcut unele declarații potrivit cărora posibilitatea refacerii coaliției pare problematică.

Dacian Cioloș i-a trimis un SMS lui Florin Cîțu pentru a-l invita la discuții pentru refacerea coaliției și formarea unui nou Guvern.

Rareș Bogdan afirmă că PNL nu a renunțat la propunerea ca Florin Cîțu să ocupe poziția de prim-ministru, însă în momentul de față nu au o majoritate cu care să poată să guverneze. El spune că este de datoria lui Dacian Cioloș să găsească susținere pentru formarea unei majorități, iar în caz că el nu va reuși propunerea liberalilor va rămâne consecventă, Florin Cîțu – premier.

„Cred că domnul Cioloș va începe discuțiile cu colegii domniei sale, alături de care a dat jos Guvernul Cîțu. Adică cu cei din AUR și PSD. După ce domnia sa va discuta cu cei din AUR și PSD, noi vom sta de vorbă cu domnia sa, într-un dialog absolut normal, civilizat, după ce vom lua o poziție clară, asumată, din partea BPN al PNL.

Ne puteți urmări și pe Google News

Domnul Cîțu i-a răspuns absolut civilizat domnului Cioloș

Florin Cîțu cred că a primit o invitație la discuții în această seară, deocamdată nu am primit o invitație oficială. Eram lângă Florin Cîțu, premierul nostru și președintele partidului și cred că i-a dat un mesaj domnul Cioloș. Domnul Cîțu i-a răspuns absolut civilizat domnului Cioloș”, a declarat la Digi 24, Rareș Bogdan.

Premierul desemnat Dacian Cioloș lansează invitații către PNL și UDMR, pentru ca echipele de negociatori să discute pe programul de guvernare și pe structura guvernului.

Frustrarea este mare, iar una din declarațiile lui Rareș Bogdan este fără echivoc. „Nu prea înţeleg cum până acum trei zile eram la fel de răi ca toţi ceilalţi, mai mult, reprezentam vechea clasă politică (..) şi dintr-o dată suntem din nou cei mai curtaţi, suntem din nou fantastic de buni, cu noi vor să stea de vorbă. Adică ne-au dat nişte palme, după care au venit să ne spună că vor să ne ia în căsătorie”, a adăugat Rareş Bogdan.