Tot mai mulţi românii aleg pensiile facultative

Peste 110.300 de români au încheiat, până la sfârşitul primului semestru, contracte de pensii private facultative (Pilonul III).

Numărul acestora este de două ori mai mare decât la sfârşitul anului trecut, potrivit informaţiilor Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP). În medie, numărul participanţilor la sistemul de pensii private facultative a crescut cu 13% pe lună. Bărbaţii şi femeile sunt interesaţi în egală măsură de a treia opţiune pentru pensii.

Cele mai multe cotizaţii (51% din total) provin de la persoanele cu vârste cuprinse între 30 şi 44 de ani. Totuşi, se regăsesc şi 29 de participanţi care au peste 65 de ani.

Cele mai multe persoane care au semnat contracte pe Pilonul III sunt din Bucureşti: 19% din total. La polul opus, din regiunea Olteniei provin doar 7% din totalul participanţilor.

Românii au de ales dintre opt fonduri de pensii facultative: ING Clasic, ING Optim, Pensia mea, AZT Moderato, AZT Vivace, BCR Prudent, OTP Strateg şi Fondul de Pensii Facultative Raiffeisen Acumulare. Activele totale ale acestora depăşeau, la 30 iunie, 11 milioane de euro.

Scad investiţiile în acţiuni

Sumele încasate de fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) au ajuns, la jumătatea anului, la peste 51 de milioane de euro, potrivit CSSPP. Cei 14 administratori au încasat, în iunie, contribuţii de la 3,4 milioane de persoane, faţă de 3,2 milioane în luna mai. Cele mai multe dintre acestea (36,9%) au vârsta cuprinsă între 16 şi 35 de ani.

88% din suma activelor a fost investită, în primele două luni de funcţionare a fondurilor, în depozite bancare, titluri de stat şi obligaţiuni municipale. 7% din bani au mers către obligaţiunile corporative, iar 6% în acţiuni şi alte valori mobiliare. Ponderea investiţiilor în acţiuni a scăzut însă în iunie faţă de luna mai de la 9,53% la 6,18%.

Cei mai mulţi contributori la Pilonul II au ales fondul de pensii al ING (39,46%), urmat de AZT Viitorul Tău al Allianz-Ţiriac (22,97%) şi Aripi de la Generali (7,83%).