Tot mai mulţi oameni îşi dau foc după modelul protestatarului din Tunisia

Un bărbat şi-a dat foc, astăzi, în faţa Parlamentului de la Cairo, anunţă AFP, potrivit Euronews. Este un gest care aminteşte de cel al tânârului tunisian şi care a dus la declanşarea protestelor în ţara sa.

În Egipt, bărbatul şi-a turnat carburante pe corp şi apoi şi-a dat foc. Poliţia a intervenit la scurt timp şi a reuşit să stingă flăcările, potrivit declaraţiei unei surse care a preferat să-şi păstreze anonimatul. Bărbatul a fost luat cu o ambulanţă şi transportat la spital. Deocamdată nu se cunosc informaţii despre starea sa de sănătate şi nici motivele care l-au făcut să-şi dea foc. Preşedintele Egiptului Hosni Mubarak, în vârstă de 81 de ani, este la putere din 1981. De 29 de ani în fruntea ţării este cel mai longeviv şef de stat egiptean. Tunisia a dat tonul Pe 17 decembrie, un vânzător ambulant din Tunisia, în vârstă de 26 de ani, Mohamed Bouazizi, şi-a dat foc pentru a protesta după ce i-a fost confiscată marfa. Gestul său a dus la declanşarea protestelor fără precedent în Tunisia şi care au culminat, vinerea trecută, cu alungarea preşedintelui Zine el Abidine Ben Ali. Cazurile nu sunt izolate. În Algeria, un alt bărbat a murit după ce şi-a dat foc sâmbătă într-un oraş situat la frontiera cu Tunisia. Şi tot în Algeria, alţi trei oameni au încercat să facă la fel. Preşedintele tunisian Zine al-Abidine Ben Ali, aflat în fruntea statului de 23 de ani, a fost nevoit să părăsească vineri ţara şi să se refugieze în Arabia Saudită, în urma protestelor violente anti-guvernamentale din ultimele săptămâni.