Tot mai multi copii cu tulburari de atentie

Congres. Peste 700 de specialisti in psihiatrie si psihologie din tara si din strainatate vor invata zilele acestea cele mai eficiente metode terapeutice in cazul copiilor cu tulburare de atentie si hiperactivitate (ADHD) sau autism.

De ieri, in Capitala a inceput primul Congres National de Psihiatrie a Copilului, care se va incheia sambata. „Daca ADHD avea o prevalenta de 6-8% in randul copiilor, astazi cifrele indica valori de 17%. In ceea ce priveste copiii autisti, se inregistreaza 60 de cazuri la 10.000 de persoane”, a declarat Mircea Tiberiu, presedintele Societatii Nationale de Neurologie si Psihiatrie a Copilului si Adolescentului din Romania.

Netratati, copiii cu sindrom ADHD pot ajunge la adolescenta sa faca acte de violenta si abuz de droguri sau alcool, in timp ce copiii autisti pot fi exclusi din societate. Potrivit OMS, costurile implicate de astfel de tulburari netratate din timp sunt intrecute doar de tulburarile cardiovasculare si cancer.