TORTURATĂ ca în Evul Mediu: O femeie din Iaşi a ajuns la spital cu arsuri pe 70% din corp după ce soţul i-a dat foc

O femeie în vârstă, din localitatea Brăeşti, Târgu Frumos, are arsuri pe 70% din corp, după ce soţul său a stropit-o cu benzină şi i-a dat foc. Ar fi incendiat-o din nou, dacă unul din copii nu l-ar fi oprit. Liliana Pătraşcu, în vârstă de 44 de ani, a ars că o torţa vie şi se zbate între viaţă şi moarte, după ce a fost transferată cu avionul la Bucureşti.

Potrivit Bună Ziua Iaşi, duminică, pe fondul băuturii, femeia a fost bătură şi incendiată de bărbat chiar în faţa a doi din cei trei copii ai familiei. Vasile Pătraşcu din localitatea Brăeşti i-a aruncat în faţă o sticlă de benzină şi i-a dat foc. Femeia a reuşit să stingă flăcările înainte de a-i acapara faţă.

Vecinii spun că bătăile erau o practică obişnuintă in familia Pătraşcu. Cu o săptămână înainte de a a-i da foc nevestei, bărbatul a torturat-o, băgându-i mâna în vagin, încercând să-i scoată uterul. Totul în faţa fiicei lor.

"De mulţi ani numai asta se întâmplă la noi în casă. Mi-e teamă pentru mami acum că a ars toată. Tată a început să bea de sâmbătă seară şi nu s-a mai oprit. A început scandalul şi m-a fugărit din casă după ce m-a ameninţat. Nu am plecat prea departe şi am auzit-o ţipând. Fratele meu a îndrăznit să între în casă. A stropit-o toată cu benzină şi i-a dat foc. Cred că mami a reuşit să se stîngă cumva. Când a intrat fratele meu pe uşa, tată o dezbrăcase în pielea goală şi o stropea din nou cu benzină. A aprins chibritul, iar fratele meu a reuşit să-i apuce mâna înainte de a-i da foc din nou. Acum o săptămâna tată a băgat mâna în ea. Aşa cum se face la vaci. Spunea că vrea să-i scoată uterul din ea. A lăsat-o plină de sânge şi de ruşine nu a vrut să meargă la medic. Doar eu şi fratele meu am mai rămas în casă, ceilalţi trei fraţi au plecat. Acum ceva timp i-a dat cu o rangă metalică în cap de i-a crăpat craniul în două", a spus , pentru bzi.ro, Ionela, copila în vârstă de 15 ani.

Vasile Pătraşcu este reţinut şi urmează să fie prezentat la Tribunalul Iaşi în vederea aprobării mandatului de arestare preventivă.