Torţionarul Alexandru Vişinescu a venit la procesul în care este acuzat de moartea a 12 deţinuţi politici LIVETEXT

Alexandru Vişinescu s-a prezentat astăzi la Curtea de Apel Bucureşti unde se judecă procesul în care este acuzat de moartea a 12 deţinuţi politici în perioada în care a condus Penitenciarul Râmnicu Sărat. La ultimul termen, în 5 noimebrie el fusese adus cu mandat de emis de judecători.

Valentin Cristea, singurul supravieţuitor de la Penitenciarul Râmnicu Sărat, a spus la ultimul termen de judecată din procesul torţionarului Alexandru Vişinescu, că în perioada în care a fost încarcerat a fost supus mai multor restricţii, însă avea dreptul la plimbare, fără a putea privi cerul.

"Am fost supus unor restricţii. Nu aveai voie să priveşti cerul, nu aveai voie să te apleci. Singurul drept era acela la plimbare. Această plimbare consta în scoaterea deţinuţilor într-o curte interioară, zilnic timp de 10-15 minute, timp în care eram obligaţi să mergem în cerc, fără a privi în sus, astfel că nu puteam vedea cerul, şi fără a ne putea apleca pentru a culege ceva de pe jos. Eram sub paza unei santinele. Orice abatere de la acest program de plimbare putea fi observată de santinela care ne supraveghea şi era raportată gardianului care proceda la conducerea deţinutului în celulă. Plimbarea se făcea separat pentru fiecare deţinut", a povestit Cristea.

Acuzaţiile procurorilor

Procesul lui Alexandru Vişinescu a început în 24 septembrie. Procurorii Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie l-au trimis în judecată pe acesta pentru infracţiuni contra umanităţii, în dosarul având ca obiect sesizarea formulată de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER).