Top cinci cele mai avariate mașini în accidente pe șoselele din Europa. Unde se situează Dacia

Top cinci cele mai avariate mașini în accidente pe șoselele din Europa. Unde se situează Dacia

Potrivit unui studiu realizat de un site unde se verifică istoricul accidentelor rutiere frecvente, modelele Dacia se află în top cinci cele mai avariate mașini de pe șoselele din Europa. Trebuie spus însă că înaintea mașinii românești, una ieftină de altfel, se află alte modele de autoturisme din mărci de prestigiu, mult mai scumpe.

Astfel, pe primul loc în topul mașinilor avariate se află Lexus, o mașină de multe ori prea puternică pentru șoferii nesiguri. Studiul arată că, deși aceste autoturisme sunt robuste și rezistente, este suficient să ajungă pe mâna unui șofer neexperimentat și la o manevră greșită imediat are loc un accident.

Pe locurile doi și trei se află Subaru și Jaguar mașini puternice și pregătite pentru autostrăzi, drumuri naționale dar și zone mai avariate. Potrivit studiului multe dintre ele au ajuns pe mâinile unor șoferi nepregătiți și au ajuns să fie lovite frecvent, scrie Digi24.

Pe locul patru este BMW, un autoturism recunoscut pentru viteză, putere și rezistență. Acest tip de mașină este preferat de multe ori de tineri sau de iubitorii de viteză și multe mașini ajung să fie implicate în accidente.

Ne puteți urmări și pe Google News

Autoturismele Dacia, ultimele din top

Ultima în topul de cinci este Dacia, una dintre cele mai ieftine mașini din Europa. Acesta este și motivul pentru care sunt achiziționate de șoferi care le folosesc drept cal de bătaie, fără să țină cont de pericolele la care se expun. Modelele cele mai implicate în accidente sunt Sandero, Duster și Logan.

UE are o reputație destul de bună în privința siguranței rutiere. Aflați date despre numărul deceselor cauzate de accidente rutiere în UE în funcție de țară, vârstă, sex și alte criterii.

În fiecare an, mii de oameni își pierd viața sau sunt răniți grav în accidente pe șoselele din UE. Între 2010 și 2020, numărul deceselor cauzate de accidente rutiere în Europa a scăzut cu 36%. Comparativ cu 2019, când s-au înregistrat 22.800 de victime, în 2020 și-au pierdut viața cu 4.000 mai puține persoane pe șoselele UE.

Cifrele preliminare arată că 18 state UE au înregistrat cele mai scăzute cifre în privința accidentelor rutiere soldate cu victime.

Suedia are în continuare cele mai sigure drumuri (18 victime la 1 milion de locuitori) în timp ce în România s-a înregistrat cel mai ridicat procent (85 de decese la 1 milion de locuitori). Media în UE este de 42 la milion, comparativ cu media mondială situată la peste 180 la milion.

Impactul traficului scăzut cauzat de pandemie este clar, însă greu de măsurat.