Un top al celor mai spectaculoase fotografii misterioase din lume a fost realizat de luxoeostentacao.com, imagini care surprind aspecte ce par imposibil de explicat, în care fantomele, dispariţiile sau apariţiile stranii, ori monstri marini şi OZN-urile sunt o realitate surprinsă de aparatul de fotografiat.

10. Bătrânica de la asasinarea lui JFK

Multe mistere din 1963 sunt legate de asasinarea lui John F. Kennedy. Unul dintre ele este legat de "Bătrânică", porecla ce i-a fost dată unei femei neidentificată care a fost filmată, în mod repetat, în locul în care a fost ucis preşedintele american. Poliţia şi serviciile de securitate au încercat să dea de urma femeii, dar în ciuda căutărilor, ea nu a fost depistată nici în prezent, variantele care au circulat referitoare la identitatea sa mai mult au adâncit misterul decât să-l elucideze.

9. Luminile de pe cerul Norvegiei

The Hessdalen Lights, sunt fenomene luminoase cu siguranţă spectaculoase, dar a căror origine este inexplicabilă. Asfel de lumini au fost văzute de mai multe ori în Norvegia. Perioada când acestea şi-au făcut apariţia cel mai des a fost cea cuprinsă între 1981şi 1984, apărând şi de 15-20 ori pe săptămână. În timp numărul apariţiilor luminoase, dar misterioase s-a redus la la aproximativ 15-20 de ori pe an. S-au vehiculat numeroase ipoteze, de la cele provocate de navele extraterestre, până la fenomene naturale ce ar fi provocate de minereurile metalice din munţi, combinate cu mari cantităţi de sulf care , care ar fi creat un fel de baterie la scară mare. Potrivit oamenilor de ştiinţă, când un gaz ionizat este creat din gaze arse, luminile devin vizibile. Teoria rămâne însă la stadiul de ipoteză, aşa că originea luminilor rămâne un mister.

8.Monstrul marin de 80 metri

Monstrul marin din preajma peninsulei Hook ar putea părea o făcătură, dar ziua în care au fost făcute fotografiile omenirea nu auzise de Photoshop. Robert Le Serrec şi soţia sa au fost în largul coastei Stonehaven din Irlanda, la 12 decembrie 1964. Cea care a văzut creatura din lagiună a fost soţia sa, iar el a reuşit să facă mai multe fotografii. Din declaraţiile lor, monstrul marin era un fel de mormoloc gigant, de 75-80 de metri lungime. Cum nu se mişca, cei doi s-au apropiat, după cum au povestit ulterior, dar atunci când a deschis gura s-au grăbit să se întoarcă, iar creatura a dispărut în larg.

7. Astonautul din 1964

Când britanicul Jim Templeton a făcut o fotografie cu şoţia şi fiica lui, într-o zi însorită în Cumbria habar n-avea că imaginea va face înconjurul lumii şi va ajunge să fie subiect de dezbatere între adepţii teoriei conspiraţiei şi cei care cred în extratereştrii. Era în vara anului 1964, iar Templeton a spus că el nu a observat nimeni prin preajmă când a făcut fotografia. Surpriza a fost una de proporţii la developare, când un om, care pare a fi în costum spaţial, este surprins în fundal.

6. Fantomele de pe SS Watertown

James Courtney şi Michael Meehan au fost doi muncitori care şi-au pierdut viaţa din cauza vaporilor de gaz de pe nava SS Watertown, în 1924. Ei au fost "înmormântaţi", potrivit obiceiului, prin aruncarea trupurilor neînsufleţite în mare. La mai multe zile distanţă de la ceremonie, chipul celor doi a putut fi văzut în apă, atât de clar, încât  căpitanul Keith Tracy a ordonat să se fotografieze apariţiile.

5. Satelit extraterestru?

Ar putea exista un satelit de origine extraterestră care orbitează în jurul pământului încă de acum 13.000 ani? Sunt voci care afirmă categoric acest lucru. Unii l-au legat de "ecourile lung întârziate" şi un semnal radio pe care Nikola Tesla l-a identificat în 1899, semnal care el credea că ar fi provenind din spaţiul cosmic. Zvonurile legate de satelitul extraterestru care orbitează Terra au apărut în anii 1950, când mass-media a făcut publică teoria unui cercetător care studia fenomenele OZN, Donald Keyhoe, care susţinea că Aviaţia Americană a raportat identificarea a doi sateliţi care orbita în jurul Pământului, la acel moment nefiind niciun satelit lansat de pe Terra.

4. Oaspeţi nedoriţi, la masa familiei Cooper

Legenda spune, că atunci când familia Cooper s-a mutat în noua lor casă, în prima fotografie pe care au făcut-o, la masă cu era o apariţie fantomatică. Dacă unii au jurat că fotografia n-a fost trucată, alţii susţin că este doar o farsă. Rămân însă neclare împrejurările în care a fost făcută fotografia, data şi autorul acesteia, nefiind cunoscute.

3. Piramidele de pe faţa nevăzută a Lunii

Ce anume se ascunde în partea întunecată a Lunii? NASA nu a dezvăluit foarte clar acest lucru, dar o imagine surprinsă de Apollo 17, în timpul ultimului zbor către Lună, a alimentat speculaţiile. O formaţiune care aduce a piramidă a aprins imaginaţia vânătorilor de mistere. Sunt ipoteze că ar exista piramide mari, pe Lună, iar NASA a păstrat secrete aceste informaţii.

2. Fantoma lui Freddy Jackson

În 1919, Freddy Jackson a fost ucis accidental de elicea unui avion în timp ce lucra ca un mecanic în escadrila lui Victor Goddard. Două zile mai târziu, escadrila sa a fpcut o fotografie de grup. L-a developare, Goddard a observat ceva, imposibil: Freddy Jackson era în fotografie. Când el a arătat poza, toţi au fost de-acord că, în ciuda faptului că el a murit cu doua zile înainte, Freddy Jackson este în imagine. Se crede că spiritul lui Michael Jackson nu era conştient că a murit, aşa că a venit la poza de grup ce fusese programată, chiar dacă în acea zi era înmormântarea sa.

1. Moartea misterioasa a Elisei Lam

Elisa Lam a fost o studentă de 21, cazată la Hotelul Cecil din Los Angeles, atunci când dispărut, în ianuarie 2013. Trupul său a fost găsit două săptămâni mai târziu în rezervorul de apă, de un angajat care se ocupa de întreținere. La prima vedere moartea ei ar putea fi catalogată drept un accident ciudat, dar o serie de coincidenţe fac din moartea sa un adevărat mister. Ultimele imagini filmate de camerele de luat vederi o arată pe Elisa Lam panicată în lift, cum apasă pe butoane, dar uşile nu se închid. Apoi, ea pare a se ascunde în colţ, de cineva, dar în cadru nu apare nimic. Iese apoi din lift, se uită în jur haotic, înapoi intră şi iese din lift, în tot acest timp uşile ascensor rămân neclintite. Camera înregistrează mai multe minute comportamentul ciudat al fetei, dar nimeni nu mai apare în înregistrare. După ce tânăra iese din cadru,  uşile liftului se închid, se redeschid, apoi se închid şi liftul ajunge la următorul etaj.

Cei care nu cred că moartea Elisei Lam a fost un accident atrag atenţia reputaţia hotelului în care a murit tânăra canadiancă este ea însăşi încărcată de paranormal, în anii 1950 fiind cunoscut drept hotelul în care se cazau sinucigaţii. Doi criminali în serie au fost cazaţi în hotelul Cecil, loc în care s-a mai înregistrat o crimă şi au fost trei sinucideri raportate. Văzând imaginile de supraveghere, cei mai mulţi oameni ar putea trage concluzia că ea a fost sub influenţa drogurilor, dar la autopsie s-a constat clar că fata nu se afla sub influenţa vreunui drog. Nimeni nu a fost în măsură să explice modul în care ea a reuşit să ajungă pe acoperiş, ieşirea fiind blocată la acel moment. Jurnaliştii au ajuns şa concluzia că zona de pe acoperiş este protejată de un sistem de alarmă şi este dificil să se ajungă la rezervorul de apă. De asemenea, cum a închis capacul rezervorului de apă? În plus, la şase luni după moartea sa, cineva i-a actualizat blogul.
 

 

Te-ar putea interesa și: