Fostul premier britanic Tony Blair nu regretă decizia implicării ţării sale în războiul din Irak.
Mărturisirea apare în memoriile sale publicate ieri, la o zi după ce liderul de la Casa Albă, Barack Obama, a anunţat sfârşitul misiunii de luptă americane pe frontul irakian.
"Nu pot regreta decizia de a merge la război. Recunosc doar că nu am putut anticipa coşmarul care a urmat", scrie Blair în cartea "O călătorie", în care a aşternut experienţa din cei zece ani în care a condus guvernul de la Londra. Un Saddam Hussein rămas în fruntea Irakului ar fi reprezentat un risc mult mai mare decât cel generat de războiul pentru înlăturarea sa, a subliniat Blair.
Fostul premier regretă însă pierderea vieţilor militarilor britanici de pe frontul irakian. "Ei au murit iar eu, factorul decizional în împrejurările care au condus la moartea lor, sunt încă în viaţă", conchide, cu tristeţe, Blair.
Bush, "un idealist"
Despre fostul preşedinte american George W. Bush, artizanul războiului din Irak, Blair spune că era "într-un mod cu totul bizar, un adevărat idealist". "Ajunsesem să îl îndrăgesc şi să îl admir", recunoaşte fostul premier britanic.
În ceea ce-l priveşte pe succesorul său în fruntea executivului laburist, Gordon Brown, Blair admite că acesta era dificil şi uneori exasperant, lipsit de inteligenţă emoţională, dar calculat din punct de vedere al prestaţiei politice.
Unele voci din Partidul Laburist l-au atacat pe Blair pentru criticile aduse lui Brown, cu doar câteva săptămâni înainte de alegerile pentru desemnarea viitorului lider al fostei formaţiuni de guvernământ. Printre candidaţi se numără apropiaţi de-ai lui Brown, precum Ed Balls, fostul ministru al educaţiei.
În cartea de 718 pagini, pentru care Tony Blair ar fi primit 5,6 milioane de euro, bani ce vor fi donaţi în scopuri caritabile, fostul premier mai vorbeşte şi despre băuturile alcoolice pe care le consuma cu măsură, dar şi despre repulsia fostului preşedinte francez Jacques Chirac faţă de bucătăria englezească, aşa cum acesta din urmă s-ar fi confesat lui Vladimir Putin şi lui Gerhard Schroeder.