Avocatul Toni Neacșu a răbufnit într-o postare pe Facebook după ce a văzut fotografia care îl surprinde pe șeful PSD Liviu Dragnea, în boxa acuzațiilor, la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Acesta a scris că „pe cât de mitocănească este fotografierea în sala de judecată, încălcându-se astfel câteva reguli de conduită în instanță elementare, pe atât de mincinoasă este susținerea că aceasta ar proveni de la unul din judecătorii din complet” .
Mai jos redăm integral postarea:
„Pe cât de mitocănească este fotografierea în sala de judecată, încălcându-se astfel câteva reguli de conduită în instanță elementare, pe atât de mincinoasă este susținerea că aceasta ar proveni de la unul din judecătorii din complet. Afirmația este aberantă, jignitoare și complet falsă. Este rușinoasă pentru cel care a făcut-o. Fotografia a fost făcută într-una din pauze, când completul era retras spre deliberare. Pentru oricine a stat 5 min în viața lui într-o sală de judecată înțelege chiar din fotografie că în sală, la momentul efectuării pozei, nu era nici un magistrat, pentru că altfel nimeni nu și-ar fi permis să stea cu spatele la prezidiu și în acele poziții relaxate. De asemenea, este făcută din dreptul ușii de intrare în sală, acolo unde au stat buluc pe lângă jurnaliști serioși și o sumedenie de gură-cască sau alte specimene.
Cine a făcut această fotografie și a expus-o în spațiul public a încălcat pe lângă regulile expuse politicos de președintele completului la începutul ședinței și dispoziții legale privind dreptul la reproducerea propriei imagini, ori la protecția datelor personale.
Este un motiv suficient pentru că următoarele termene de judecată să se desfășoare cu respectarea strictă a Regulamentului în ce privește fotografierea și filmarea în sala de judecată, iar asta nu se pate garanta, atât timp cât bunul simț lipsește, decât printr-un control strict și o limitare a numărului celor ce participă la ședința de judecată. Dacă nici la ÎCCJ nu se mai pot impune regulile de conduită în sala de judecată înseamnă că nu mai avem nici o șansă în fața țopârlăniei, golăniei și mitocăniei”.