Evenimentul Zilei > Monden > Blitz news > Toni Greblă, fotografiat la intrarea vilei de 2,5 de milioane de euro, din care a fost dat afară Geoană. „Locuiesc alături, într-un apartament cu două camere”
Toni Greblă, fotografiat la intrarea vilei de 2,5 de milioane de euro, din care a fost dat afară Geoană. „Locuiesc alături, într-un apartament cu două camere”

Toni Greblă, fotografiat la intrarea vilei de 2,5 de milioane de euro, din care a fost dat afară Geoană. „Locuiesc alături, într-un apartament cu două camere”

Evz a intrat în posesia unor imagini cu Toni Greblă lângă o vilă de lux dintr-o selecta zonă: imobilul din care, în 2014, Mircea Geoană a fost nevoit să plece.

Toni Greblă, fost judecător CCR și fost secretar general al Guvernului este, de anul trecut preşedinte la Secţia de drept privat din cadrul Consiliului Legislativ în Parlamentul României.

Deși inițial informațiile erau că Toni Greblă ar locui în respectiva vilă, acesta a precizat, pentru EvZ că, în realitate este doar vecin cu celebra proprietate și că locuiește, cu chirie, într-un apartament cu două camere deținut de RAPPS în imobilul de alături.

”Ies din imobil, e drept, pe o poartă de garaj care este lângă vila în care a locuit domnul Geoană, dar, sincer, nu știu nimic despre acea proprietate. Am văzut, uneori, un bărbat tânăr intrând sau ieșind, dar atât. Și, sincer, nu e ceva care să ma intereseze”, a mai spus fostul judecator CCR.

O casă …cu istorie recentă

Vila din fotografii, cu etaj și mansardă, are 8 camere și o suprafață de 271 metri pătrați, dispunând de un teren de 550 metri pătrați. Imobilul este amplasat pe strada Cucu Starostescu, lângă Bulevardul Aviatorilor și Calea Dorobanților.

Eleganta locuință a aparținut RAPPS și a fost locuită, cu chirie, de familia Geoană. Ea a fost scoasă la vânzare în ianuarie 2015, imediat după ce Comitetul Executiv al PSD-ului condus de Ponta a votat excluderea din partid a lui Geoană, Vanghelie și Șova, iar Geoană a renunțat la funcția de Înalt reprezentant al prim-ministrului, funcție care îi dădea dreptul la o locuință RAPPS.

Cumpărată la licitație de un milionar, prieten cu Geoană

”Negocierile” cu Geoană nu au avut loc, RAPPS a scos la vânzare vila, prin licitație, care a fost câștigată de un personaj, considerat unul dintre cei mai discreți milionari din România: Virgil Călina, proprietar al grupului DeSilva, deținător al Hotelului Ramada North, dezvoltator al mai multor proiecte imobiliare de lux în București, Predeal și, mai nou, Mamaia, importator de băuturi alcoolice și …prieten și partener de concedii cu Mircea Geoană.

Vila a fost achiziționată cu aproape un milion de euro: 906.600 euro plus TVA. Au existat speculații, la acea vreme, că vila a fost cumpărată de Călina pentru Geoană, dar politicianul nu s-a mai întors niciodată în ea.

 

Casa este acum impecabil renovată, iar valoarea ei pe piață a crescut spectaculos. Date fiind poziția și aspectul, imobilul valorează acum aproximativ 2,5 milioane de euro.

Există, de asemenea, informații că Virgil Călina ar fi vândut-o recent.