Arhitect Tomniţa Florescu, viceprimar al Capitalei: Muzeul Holocaustului este cel mai difi cil program de arhitectură de muzeu

Arhitect Tomniţa Florescu, viceprimar al Capitalei: Muzeul Holocaustului este cel mai difi cil program de arhitectură de muzeu

O hotărâre a Tribunalului Bucureşti a blocat înfiinţarea muzeului în strada Lipscani 18-20 , deoarece imobilul fusese achiziţionat pentru înfi inţarea Pinacotecii Municipale.

Deschiderea Muzeului Naţional de Istorie a Evreilor şi al Holocaustului din România a fost principalul subiect de discuţie în cadrul întrevederii de miercuri a premierului Viorica Dăncilă cu Radu Ioanid, director pentru programe arhivistice internaţionale în cadrul Muzeului Memorial al Holocaustului din Statele Unite. Directorul general al Institutului pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, Alexandru Florian, a anunţat că muzeul va fi inaugurat în anul 2022, cu o întârziere de un an şi jumătate faţă de termenul iniţial. Pentru a afla de unde vine această întârziere am stat de vorbă cu arhitectul Tomniţa Florescu, viceprimar al Capitalei.

FOTO: Lipscani 18-20

Ne puteți urmări și pe Google News

- Evenimentul zilei: Care este situația juridică a imobilului din stradă Lipscani 18-20 care urmă să fie transferat de PMB către Institutul Elie Wiesel, în vederea amenajării unui muzeu pentru cinstirea memoriei evreilor care au pierit în Holocaust?

- Tomniţa Florescu: Istoria este mai veche. Începând cu anul 2012, prin Hotărari succesive ale CGMB, s-a aprobat implementarea și realizarea concretă a unui „Program Multianual Pinacotecă Municipiului Bucureşti”. În 2016, tot printr-o Hotărare a consilierilor generali, această clădire a fost atribuită Institutului Elie Wiesel. Ştiţi că societatea civilă reacţionează, uneori foarte rapid. Mai mulţi cetăţeni au depus o plângere în contencios administrativ, iar Tribunalul Bucureşi a decis, printr-o sentință definitivă, că dreptul reclamanţilor de a beneficia de Pinacotecă Bucureştiului intră sub incidenţa sferei de reglementare şi de protecţie pe care trebuie să o asigure autorităţile locale ca o consecinţă a protecţiei dreptului la cultură, reglementat de articolul 33 din Constituţie.

Instanța a observat că locaţia actuală a Pinacotecii nu a fost stabilită de autorităţile locale, întrucât spaţiul ce face obiectul hotărârii atacate fusese dat în administrare Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România Elie Wiesel, deşi prin HCGMB nr 180/2013 acesta fusese repartizat pentru a găzdui Pinacotecă Municipală Bucureşti, singurul muzeu de Artă al Municipalităţii. Prin urmare, judecătorii, atunci când au anulat definitiv HG 285 a CGMB prin care clădirea destinată iniţial Pinacotecii a fost mutată la Institutul Wiesel, au reţinut unele neconcordanțe, printre care și aceea că „decizia autorităţii nu a cuprins motivele pentru care a dat în folosinţă un imobil care avea o destinaţie specială şi fusese achiziţionat în acest scop, şi anume înfiinţarea Pinacotecii Bucureşți unei entităţi care intenţiona folosirea imobilului în alt scop decât cel pentru care fusese iniţial destinat”.

Aceeaşi sentinţă definitivă stabileşte faptul că „Înfiinţarea Pinacotecii Bucureşti servea intereselor întregii comunităţi, inclusiv a celei evreieşți, şi ca urmare renunţarea la această măsură fără o motivare temeinică, ce ar trebui să conţină şi aspecte tehnice specifice, conduce la concluzia că actul administrativ atacat este nemotivat sub acest aspect şi că urmare este nul”. Tot instanţa a reţinut că „nu se justifică schimbarea destinaţiei unui imobil în condiţiile în care Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România Elie Wiesel nu a motivat în nici un fel necesitatea dării în folosinţă a respectivului imobil atât timp cât în Bucureşți există Muzeul de Istorie a Evreilor din România, care din perspectivă obiectivelor Institutului corespunde cerinţelor acestuia”.

În prezent, conform deciziei definitive a Tribunalului Bucureşti, imobilul este în proprietatea PMB, iar destinația să trebuie să fie aceea de Pinacotecă a Bucureştiului.

PMB pierdea definitiv dreptul de proprietate

- EVZ: Și atunci, votul consilierilor de la ședința din data de 11 martie, prin care au respins acordarea dreptului de administrare a acestui imobil către Institutul Wiesel, cum se explică?

- T.F: Această situație este foarte clară. Însăși instanță a stabilit că Hotărârea prin care Institutul ar fi putut beneficia de imobil, este nulă. Mai mult decât atât, judecătorii au remarcat faptul că, odată ce Primăria acordă dreptul de administrare a acestui imobil către Institutul care o solicita „acest drept nu mai poate fi retras niciodată, pentru nicio justificare și, practic, Primăria pierde definitiv posibilitatea de a-și manifestă dreptul de proprietate asupra imobilului”. Aceasta s-ar fi putut întâmplă din cauza că, în hotărârea de atribuire, nu există nici o clauza de oprire a contractului, aceiași judecători remarcând că aceasta „ar fi fost un abuz grav împotrivă intereselor bucureştenilor”. Consilierii generali au votat pentru respectarea legalităţii. Părerea mea este că nu au făcut altceva decât să respecte, prin votul lor, decizia instanței de judecată.

FOTO: Muzeul din strada Mămulari 

- EVZ: Primăria Capitalei a avut consultări pe tema muzeului cu premierul Viorică Dăncilă după întâlnirea pe care dânsa a avut-o miercuri cu domnul Radu Ioanid, director pentru programe arhivistice internaționale în cadrul Muzeului Memorial al Holocaustului din Statele Unite?

T.F: Eu nu știu nimic despre aceste consultări

EVZ: Dar nu ar fi fost necesar să se consulte şi cu dumneavoastră?

T.F: Probabil că doamnă premier a considerat că este suficient de informată în legătură cu acest subiect. Menționez însă că Institutul Elie Wiesel este o instituție publică, cu personalitate juridică, coordonată direct de prim-ministrul României.

EVZ: Cine este responsabilul direct din PMB pentru îndeplinirea acestui proiect?

T.F: CGMB, prin votul majorității consilierilor generali, are responsabilitatea îndeplinirii acestui proiect.

Nici vorbă de antisemitism

EVZ: Primăria își propune să contribuie și altcumva, în afară de transferul imobilului, la deschiderea Muzeului Național de Istorie a Evreilor și al Holocaustului în România?

T.F: În acest moment în Bucureşti funcționează deja Muzeul de Istorie a Evreilor din România, un muzeu al comunitătii evreiești situat tot în centrul istoric al Capitalei, pe stradă Mămulari. Acesta se bucură de întreagă susținere a statului român. Vreau să vă spun însă un lucru. Sentimental, mă simt apropiată de cele două proiecte, pentru că amândouă sunt de suflet. Pe de o parte cel ce ţine de necesitatea orașului, în care locuiesc și trăiesc de când m-am născut, care are nevoie să își protejeze patrimoniul istoric și să îl expună în condiții de securitate maximă, într-un spațiu amplasat în centrul Capitalei, cu impact cultural și turistic mare. Pe de altă parte, este cealaltă situație, care ține de Holocaust, o cumplită atrocitate care nu ar fi trebuit să se întâmple vreodată și care trebuie spusă iar și iar generațiilor viitoare, pentru a nu se mai repetă niciodată. În acest sens Primăria Municipiului București va acorda tot sprijinul necesar deschiderii Muzeului Holocaustului, în spiritul adevărului şi prin respectarea legilor statului român.

-EVZ: S-a sugerat în spațiul public că în acest caz ar fi vorba de antisemitism, care este părerea dumneavoastră?

- T.F: Nici vorbă. Aș dori să vă spun că am fost măritată cu evreu, am o legătură sufletescă de lungă durată cu Comunitatea Evreiască, fiica mea predă la Lauder School, că particip activ la proiectele ce vizeză refacerea Cartierului Evreiesc, am luat parte la semnarea unui acord de cooperare între Ordinul Arhitecților din Tel Aviv cu Ordinul Arhitecților din România – Filială București. De asemenea va pot spune că soacra mea a fost direct victimă a Holocaustului, născută Germaine Ben Racassa, cetătean francez, în timpul prigoanei din Paris, fratele ei a fost împușcat de nemți chiar în față ei... traumă care a marcat-o pe viaţă, sfârșind într-o clinică de psihiatrie. Deci cunosc mai bine decât mulți alţii ceea ce a însemnat Holocaustul și susțin cu toată convingerea că este necesar un astfel de muzeu, pentru cunoașterea acelor orori și în ideea că așa ceva nu trebuie să se mai întâmple

 Trebuie să vă spun că am studiat, ca arhitect și profesor în domeniu de peste 45 de ani, mai ales din punct de vedere a amplasamentelor și a arhitecturii muzeele Holocaustului, cele peste 40 de muzee de acest fel. Pot spune că este cel mai dificil program de arhitectură de muzeu, căci este o problemă sensibilă care trebuie tratată cu cea mai mare seriozitate. Am considerat că nu s-a acționat profesionist și, din acestă poziție, mi-am spus părerea.

 

Trei proiecte de suflet - Platformele Culturale

Am întrebat-o pe Tomniţa Florescu ce proiecte de suflet mai are pentru Capitală, în calitate de arhitect şi viceprimar, la care am primit următorul răspuns:

Bucureștiul a trecut, pe parcursul a câtorva decenii, prin etape de dezvoltare urbană, marcate de intervenții dure, de multe ori contradictorii, care au afectat profund morfologia zonei centrale a orașului. Niciunul dintre marile proiecte de sistematizare sau de urbanism nu au fost încheiate pe deplin. Cu toate acestea, proiectele de sistematizare, derulate în perioadă 1950-1990, au determinat, în cea mai mare măsură, formă actuală a Capitalei. Spațiul public a fost puternic afectat, dimensiunea, dar mai ales calitatea acestuia, a fost în permanenţă restrânsă și diminuată.

Am trei proiecte de suflet, pe care la-am denumit Poli Culturali sau Platforme Culturale, zone identitare ale orașului, care au potențialul, prin clădirile existente, și intervențiile ce ar putea fi făcute să devină adevărate focare culturale .

 

Pol Cultural Piața Victoriei

Piața Victoriei este de fapt o mare intersecție aridă. În realitate intersecția s-ar putea rezolva la fel de bine, dacă nu chiar mai cursiv, printr-o soluție care să-i permită denumirea de “PIAŢĂ”, profitând de particularitățile sale existențe: locul unei fericite conexiuni între o intensă zonă înverzită spre nord și zone intens construite spre sud, est și vest, dintre care unele cu mare potențial atractiv: Calea Victoriei sau bd-ul. Lascăr Catargiu. Această zonă cuprinde importante clădiri, Palatul Victoria, Institutul de Istorie, Muzeul de Geologie, Muzeul Ţăranului, Muzeul Grigore Antipa, precum și alte clădiri, cum ar fi Casa Oromolu, iar foarte aproape de aceasta se află vechiul Garaj Leonida, (construit în stilul Art Nouveau în perioadă ce atât de frumos a rămas cunoscută în istorie ca „La Belle Epoque”) care, prin metodă conversiei arhitecturale ar deveni Muzeul Mobilităţii (Istoria automobilului în România).

Demersul deja a fost făcut, astfel, printr-o hotărâre de Consiliu General, PMB este împuternicită să solicite Guvernului României darea în administrare în vederea creerii acestui muzeu. Sperăm o rezolvare pozitivă.

Trebuie spus că în curând se va amplasa și statuia Regelui Ferdinand pe promontoriul format de intersecția Șoselei Aviatorilor cu Șoseaua Kiseleff. De asemenea, a fost propusă și amplasarea unei replici a Columnei lui Traian – simbol al nașterii poporului român – la intersecția axului bdlui Kiseleff (Arcul de Triumf) și cea a Palatului Victoria. S-ar crea astfel o adevărată piață, numai că discuțiile pe această temă sunt mai delicate, unii fiind pentru, iar alții contra. Așadar Piața Victoriei ar putea fi reconfigurată în favoarea pietonului, iar aceste patru muzee să-și gândească împreună cu orașul spațiul public, punând în valoare un patrimoniu cultural și științific unic în România, iar acest spațiu ar putea deveni un nou brand pentru București.

 

Pol Cultural Parcul Carol

Parcul Carol I, numit și Parcul Libertății, este unul dintre cele mai vechi parcuri din București. Datorită vârstei sale, cât și patrimoniului de atracții adăpostite aici, parcul a fost declarat monument istoric în 2004. Numele stabilimentului provine de la evenimentul istoric al inaugurării sale, un moment festiv ocazionat de sărbătorirea a 40 de ani de domnie a Regelui Carol I. Având în vedere amplitudinea și importanţa evenimentului, parcul fusese amenajat cu numeroase lucrări sculpturale și decorative. Unele au reușit să supravieţuiască timpului, în vreme ce altele (doar câteva, la drept vorbind) s-au pierdut.

Cele mai importante obiective sunt: Fântâna Zodiac-arh.Octav Doicescu, Muzeul Național Tehnic Prof. ing. Dimitrie Leonida, inaugurat în anul 1909, Vechea Uzină Elecctrică, Castelul Vlad Țepeș - astăzi sediul Oficiului Național al Cultului Eroilor, Mausoleul din Parcul Carol (1962), opera arhitecților Horia Maicu și Vasile Cucu, Monumentul Eroului Necunoscut, adus de la Mărăşesti în 1991, Institutul Astronomic al Academiei Române (care cuprinde multe clădiri de patrimoniu, cum ar fi Casa Bosianu), Biserica Cuțitul de Argint, Arenele romane, cu o capacitate de 5000 de locuri, halele Carol (fostele hale ale uzinelorWolf) și nu în ultimul rând Gara Filaret, prima gară a Bucureștiului. La această listă aș mai adăuga și alte monumente, cu ar fi Fântâna George Grigorie Cantacuzino, realizată în stil neoclasic în anul 1870, Statuia doctorului Constantin I. Istrati, Statuile Giganții (sculptori Dimitrie Paciurea și Frederic Stork) și Nimfa Adormită (Filip Marin). Toate acestea ar trebui să facă parte dintr-un traseu muzeistic și ca urmare s-au făcut următorii paşi:

De curând, CGMB, printr-o hotărâre este îndrituit să solicite Guvernului României preluarea de către PMB a Muzeului Dimitrie Leonida și achiziționarea fostei Uzine Electrice în vederea creării unui Parc Național al Științei și Tehnicii, important nu doar ca mijloc de educație, dar și de „fixare în timp” a contribuțiilor aduse de România la îmbogățirea tezaurului de cunoștințe ale lumii. Iar acesta, ar trebui să fie gândit în așa fel încât Muzeul Științei și Tehnicii, care să funcționeze în clădirea actualului muzeu, extinsă și recondiționată în clădirea fostei Uzine Electrice Filaret. Din cercetarea unor exemple din alte țări, se constată că în lume există o relație directă clară între nivelul de dezvoltare tehnologică și existența unor complexe muzee tehnice)

 Așadar, proiectul acestei Platforme Culturale avansează, sunt multe de spus, dar foarte important este că întregul Consiliu General, deci fără culoare politică, si-a dat acordul pentru realizarea lui.

 

Pol Enescu - Revoluţiei - Sala Palatului

Un alt proiect interesant se referă la zona ce cuprinde Piața George Enescu, Piața Revoluției și Piața Sălii Palatului, toate trei fiind, la ora actuală, transformate în parcaje.

Este în lucru un PUZ care va cuprinde o zonă de studiu cuprinsă între bdul Magheru și Parcul Cișmigiu, în principal zona Pieței George Enescu, Pieței Revoluție și Pieței Palatului prin care credem că revitalizarea funcţională a acestor zone prin completări cu funcţiuni atractive, prin reconversii, refuncţionalizări, ordonări ale circulaţiei vehiculare şi pietonale, reglementări de parcare, crearea de zone verzi, vor conduce la reanimarea lor. Acest PUZ este parte integrantă dintr-un foarte generos și interesant proiect, proiectul Calea Victoriei

Proiectul Calea Victoriei

Propunem iniţierea unui studiu complex, care să evidenţieze atât cauzele acestei pierderi de interes public pentru zona centrală a orașului, cât și soluţii. Studiul va urmări recucerirea interesului, dacă nu chiar al farmecului, acelei caracteristici extraordinare a Bucureștiului: multi-identitatea – acel atrăgător amestec, de pe o mare întindere a Capitalei, dintre diferitele stiluri de arhitectură – de la cele ale sec. 19 până la marile creații imobiliare realizate în perioada interbelică și chiar postbelice. Proiectul Calea Victoriei are menirea de a asigura, într-un spaţiu determinat, suport investițional pentru programe diverse, preponderent culturale, menite ca, pe un termen de 10-15 ani, să producă, mai întâi de toate, o reconsiderare profundă a dimensiunii spațiului public, cu programe specifice, pe mai multe domenii, conjugate și integrate. Guvernarea locală va asigura suportul instituțional necesar. Statul român, având în vedere statutul de Capitală al Bucureștiului, va coordona, la nivel superior, proiectul, care va fi realizat pe o zonă, cu o suprafață de circa 50 ha, care va cuprinde nucleul istoric și cultural al orașului care grupează clădiri și spații cu valoare deosebită – Muzeul Național/Palatul Regal, Biblioteca Centrală de Stat/Fundația “Carol”, Ateneul Român, hotelul Hilton, Ministerul de Interne, ansamblul Sala Palatului, biserica Kreţulescu, etc. Calea Victoriei și bd. Magheru/Bălcescu sunt axe urbane majore ale oraşului, spații publice de prestigiu. Proiectul, de mare anvergură, va fi realizat într-un cadru instituțional modern, pe o perioada de 12 – 15 ani.