Tomac propune un Pact Naţional pentru Sănătate și zece măsuri-cheie

Partidul Mişcarea Populară propune zece măsuri pentru reorganizarea sistemului de sănătate, astfel încât să facă față provocărilor viitoare, precum cea din prezent. Într-o scrisoare deschisă adresată tuturor liderilor politici, președintele PMP, Eugen Tomac a propus elaborarea și adoptarea unui Pact Naţional pentru Sănătate.

Conducerea PMP a anunțat, într-un comunicat de presă, că acest pact va trebui să reprezinte o foaie de parcurs pentru toți decidenții guvernamentali, indiferent de culoarea politică. Doar astfel, sistemul sanitar va fi pregătit ca să ofere servicii de calitate cetăţenilor, dar, mai ales, să poată face crizelor de felul celor de astăzi.

În scrisoarea trimisă preşedinţilor PNL, PSD, USR, UDMR, ALDE, Pro România şi PLUS, PMP menţionează că măsurile trebuie elaborate de factorii politici, în parteneriat cu specialişti în domeniul sănătăţii, asociaţii patronale şi sindicale, universităţi, ONG-uri şi companii care acţionează în domeniul sănătăţii.

„Criza sanitară provocată de pandemia de coronavirus a evidenţiat slăbiciunile uriaşe ale sistemului de sănătate din România. Cauzele sunt multiple: subfinanţare, lipsa unei strategii coerente, legislaţia deficitară, politizarea excesivă sau tradiţionala practică românească a ascunderii gunoiului sub preş”, se menţionează în scrisoarea semnată de liderul PMP, Eugen Tomac.

Pentru finanțarea celor zece puncte menite să reformeze sistemul medical, liderul PMP propune ca România să acceseze împrumuturi, acum, în condițiile în care UE a decis să suspende Pactul de Stabilitate și de Creștere.

„PMP atrage atenţia asupra faptului că, la nivelul UE, s-a decis suspendarea Pactului de Stabilitate şi de Creştere până la 31 decembrie 2020. Aceasta înseamnă că România se poate împrumuta oricât peste limita de deficit bugetar pentru a finanţa domeniul sanitar, considerat drept o prioritate în obiectivele stabilite de Comisia Europeană, deci pentru realizarea punctelor prevăzute în propunerea de Pact Naţional pentru Sănătate. În aceste condiţii, pentru prima dată avem şansa să ne împrumutăm pentru a finanţa investiţii în sănătate (cum ar fi construirea şi modernizarea spitalelor, operaţionalizarea Institutului Cantacuzino etc), deci nu pentru consum”, afirmă Tomac.

 

Cele zece măsuri propuse

Pactul Naţional pentru Sănătate va avea în vedere:

1) creşterea alocărilor bugetare pentru Sănătate gradual până la atingerea nivelul mediu din UE până în anul 2025;

2) crearea unei comisii parlamentare speciale pentru modificarea şi modernizarea legislaţiei în domeniul Sănătăţii;

3) construirea a 8 spitale regionale cu fonduri europene în cadrul exerciţiului financiar 2021 - 2027;

4) investiţii substanţiale în modernizarea spitalelor;

5) dotarea cu echipamente performante a tuturor spitalelor judeţene, municipale, orăşeneşti şi a celor care tratează diferite specialităţi medicale;

6) elaborarea unui sistem de remunerare corectă pentru personalul medical adaptat la standarde europene;

7) instruirea şi perfecţionarea continuă a personalului medical în contextul progreselor ştiinţifice realizate în domeniu;

8) dezvoltarea capacităţii de producţie de medicamente în România;

9) finanţarea cu prioritate a Institutului Cantacuzino şi refacerea în cel mai scurt timp a capacităţii României de a produce vaccinuri;

10) alocări speciale de 0,5% din PIB pentru cercetare medicală.