Tomac (PMP): „Vrem ca Traian Băsescu să ajungă la Bruxelles și să le explice europenilor că suntem dornici de salarii ca-n Europa și de pensii ca-n Europa"

Liderul Partidului Mișcarea Populară, Eugen Tomac, a declarat duminică, la o întâlnire din cadrul Colegiului Județean al PMP Vaslui, că partidul său își propune ca la la alegerile europarlamentare din 26 mai să obțină un scor de 10%. Președintele PMP a mai afirmat că aceste alegeri reprezintă pentru PMP un test și în același timp o oportunitate pentru relansarea partidului.

„La luptă, oameni buni, vreau să înţelegeţi că suntem în bătălie politică! Vreau să înţelegeţi că aveţi pentru ce să vă bateţi în această campanie. Noi mergem cu propria listă şi încercăm să le demonstrăm încă o dată tuturor ipocriților din politică faptul că acest partid are vână şi are obiective pentru care se bate. Intrăm în această bătălie politică pentru că vrem ca Traian Băsescu să ajungă la Bruxelles, pentru că România, de când a intrat în Uniunea Europeană, are un gol imens acolo. Nimeni n-a reuşit să se impună şi să le explice europenilor că om fi intrat noi mai târziu în UE, dar suntem o naţiune mare, cu o cultură puternică, cu resurse uriaşe şi dornică de o viaţă mai bună, de salarii ca-n Europa, de pensii ca-n Europa, de o viaţă pe care o merităm. (...) Cu Traian Băsescu primul pe lista de la europarlamentare, vrem să obţinem un scor de 10%”, a spus Eugen Tomac, în cadrul Colegiului Judeţean al PMP Vaslui, informează digi24.ro.

Deputatul Petru Movilă, vicepreşedintele PMP, a vorbit despre importanţa aducerii de noi membri care să facă echipă, pentru ca partidul să obţină rezultate bune la alegerile europarlamentare.

El a subliniat că cel mai bun europarlamentar al României va fi Traian Băsescu şi a spus că actualii europarlamentari care mai candidează pentru un mandat ar trebui să-şi depună rapoarte de activitate, pentru a le arăta cetăţenilor ce au făcut pentru ei.

„Urmează o campanie electorală de partid, de echipă. Dacă nu ai echipă, nu se strâng semnături, nu ai şanse să fii mulţumit la final. De aceea, e important să facem întâlniri cu oamenii, să aducem membri noi. (...) Europarlamentarii în funcţie să facă rapoarte de activitate să spună ce întorc înapoi acasă după ce au luat voturi. După ce au fost aleşi, au dormit, iar acum s-au trezit când urmează să candideze din nou”, a afirmat Petru Movilă.

La rândul său, preşedintele PMP Vaslui, Corneliu Bichineţ, a vorbit despre necesitatea implicării tuturor membrilor de partid. El i-a invitat pe cei care nu sunt înscrişi în alte partide sau care nu sunt mulţumiţi de formaţiunile în care activează acum să se se înscrie în PMP, anunţând că organizaţia vasluiană a partidului îşi propune la europarlamentare un scor de peste 7%.

„După europarlamentare, vin alegerile noastre. Nu uitaţi că într-un an facem listele pentru comune, oraşe şi municipii. Candidaţii vor fi stabiliţi în funcţie de muncă şi de rezultate. Nu-i vom pune pe liste pe cei mai scunzi sau mai înalţi, ci pe cei mai buni. Sunt oameni care vor să fie neapărat primii pe liste, dar acest lucru nu este posibil, pe locul I nu sunt mai mulţi. Trebuie să muncim, iar cei care nu se implică nu au cum să rămână în structurile de conducere”, a menţionat Bichineţ.

El a anunţat că PMP Vaslui a eliminat din structura de conducere patru membri pentru neimplicarea în munca de partid.

Sursa foto: Obiectiv.info