Partidul Mişcarea Populară îşi manifestă, într-o scrisoare deschisă adresată premierului Victor Ponta, revolta şi consternarea faţă de modul complet inuman și lipsit de minimă responsabilitate cu care a fost tratat procesul de salvare a victimelor accidentului aviatic din Munţii Apuseni.
"Ultimele dezvăluiri în acest caz arată că în timp ce o biată fată îşi dădea sufletul, îngheţată în creierii munţilor, dumneavoastră petreceaţi alături de alţi membri marcanţi ai Guvernului şi ai PSD. Opţiunea dumneavoastră, domnule Ponta, de a merge la restaurant în acele momente dramatice, lăsând, astfel, de izbelişte o operaţiune de salvare, fără cap şi coadă, nu poate fi justificată prin nimic uman", se arată în scrisoarea semnată de liderul PMP, Eugen Tomac. Victor Ponta este taxat nu numai pentru prezența la restaurant ci și pentru că nu a putut rata să participe în seara tragediei la o emisiune TV. "Mai mult, aţi anunţat, în cadrul aceleiaşi emisiuni, că cei aflaţi în avionul prăbuşit fuseseră deja găsiţi, lucru de natură să încurce şi mai mult acţiunile anarhice de salvare", mai spune Eugen Tomac.
"Ştim că orice demers, oricât de legitim ar fi, care să ducă la demiterea sau demisia dumneavoastră este sortit eşecului. Nu aveţi alt obiectiv, alt gând, decât menţinerea în funcţia pe care aţi dobândit-o, după ani de minciună şi apel la ură. Ştim că nu aveţi mustrări de conştiinţă pentru că aţi lăsat fără coordonare instituţii aflate în şoc organizatoric. Singura dumneavoastră preocupare este să vă acoperiţi urmele care ar dovedi că prin prezenţa dumneavoastră în fruntea operaţiunilor de salvare, deznodământul accidentului ar fi fost altul", se mai arată în scrisoarea PMP. Liderul PMP amintește că cei doi oameni au murit cu zile în timp ce premierul era la restaurant. "Sunteţi mulţumit când vă uitaţi în oglindă, aveţi acelaşi zâmbet satisfăcut pe care îl afişaţi la fiecare apariţie publică şi care, presupun, că îl arboraţi şi la acea cină neagră de taină cu jurnaliştii acreditaţi la PSD?", îl întreabă Tomac pe Ponta în finalul scrisorii. CITIȚI ȘI:
- Robert Turcescu acuză: În timp ce Aura Ion MUREA, Victor Ponta CHEFUIA. Informația a fost confirmată și de alți jurnaliști
- Ponta se plânge, pe facebook, de „talibanii care umplu media cu manipulări și dezinformări”