Imediat după ce DNA a hotărât să iasă în public în cazului marelui scandal, ziariștii au simțit nevoia să își spună părerea. Șefa DNA, Laura Codruța Kovesi a susținut o conferință de presă în care a oferit informații cu privire la acuzațiile care s-au lansat pe piață din momentul înregistrărilor făcute de fostul deputat Vlad Cosma.
Ziaristul Cătălin Tolontan a punctat faptul că, în cadrul conferinței de presă susținută de șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, toți jurnaliștii au făcut ce trebuia să facă, iar aceasta nu a avut momente în care limbajul non verbal să scoată la suprafață faptul că se simte vinovată sau are emoții.
„Sunt de părere că toți jurnaliștii și-au făcut treaba cum au putut mai bine, este o situație delicată. Imaginați-vă că orice om poate ajunge într-o asemenea situație, să fie acuzat prin toate forțele posibile. În cazul de față, faptul că toate probleme sunt secrete poate duce la ideea că procesul este unul corect și legal. În cazul în care judecătorii dezvăluie probele din dosare, aceștia pot ajunge la închisoare”, a spus Tolontan la TVR 1.
În ceea ce o privește pe șefa DNA, Tolontan este de părere că înregistrările au ajuns în public tocmai din dorința acesteia. „Kovesi a decis ca aceste înregistrări să ajungă în public. Nu prea știu ce să zic, știți că meciul se vede mai bine din tribună decât din teren, unde este mai dificil să îți focusezi atenția pe toți jucătorii. Așa a fost și în cadrul acestor dosare”, a mai completat Cătălin Tolontan.
În privința conferinței pe care a susținut-o șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, Cătălin Tolontan laudă inițiativa acesteia și susține că este un lucru ce trebuia făcut cu mult timp în urmă.
„E foarte bine ce a făcut doamna Kovesi. E foarte bine că, după aproape cinci ani, a avut puterea să susțină o conferință de presă și că a înțeles ce înseamnă acest lucru. Nu vii să vorbești 3 minute pe scări în fața oamenilor și jurnaliștilor, vii și îți asumi totul, așa cum trebuie, cum a făcut acum și a recunoscut că toate probele trebuie să iasă în public, pentru a lămuri oamenii.
Este un caz unic, este vorba de atacul asupra unor oameni care au fost trimiși în instanță și au demarat un proces public. În ceea ce privește cazul DNA Ploiești, vreau să spun că îmi pare rău pentru doamna procuror șef. Poate că nu am fost suficient de coerent, poate că unii au adresat întrebările într-un mod mai corect...ce pot să spun? Este un caz destul de mediatizat, se vorbește despre dosarul care a ajuns în fața tuturor”, a mai spus Tolontan la TVR 1.
„Laura Codruța Kovesi a căpătat chip prin intermediul acestei conferințe de presă”, susține și jurnalistul Dan Andronic.
Întrebat dacă limbajul non-verbal al șefei DNA a dat-o de gol în vreun moment al conferinței de presă, Cătălin Tolontan a declarat că aceasta a avut un comportament normal, iar singurul lucru sesizat a fost faptul că șefa DNA avea lacrimi în ochi.
„Kovesi nu părea agitată, însă a avut câteva momente când a avut lacrimi în ochi, când vorbea despre DNA și despre faptul că a acționat numai pe cale legală. Nu știu de ce aceasta nu se desolidarizează de Onea, nu știu ce anume o împiedica să spună ce o leagă de cei doi procurori... Este o chestiune destul de misterioasă și dizgrațioasă, în același timp... Acuzele sunt odioase la adresa lui Negulescu, e adevărat că Kovesi nu poate să verifice absolut toți procurorii pe care îi are în subordine”, a încheiat Cătălin Tolontan.