Preşedintele Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania (CNMT), Tokes Laszlo, a declarat sâmbătă, la Universitatea de Vară "Tusvanyos" de la Băile Tuşnad, că e "regretabil" faptul că UE se concentrează pe "drepturile umane ale musulmanilor" care intră în Europa şi nu se preocupă aproape de minorităţile autohtone.
La închiderea celei de-a 29-a ediţii a Universităţii de Vară "Tusvanyos" de la Băile Tuşnad, organizată de Fundaţia Pro Minoritate din Ungaria şi Consiliul Tineretului Maghiar din România, a fost prezent, alături de Tokes, ca şi în anii precedenţi, premierul Ungariei, Viktor Orban.
Tokes a avut același discurs cu care iese în public de ani de zile. În opinia acestuia, Centenarul Marii Uniri reprezintă un prilej pentru reconcilierea româno-maghiară, afirmând că situaţia maghiarilor din România nu este rezolvată nici acum, după "100 de ani de la alipirea Transilvaniei la România".
"După Trianon, după dictatura comunistă-naţionalistă şi după redobândirea sau recâştigarea, mai degrabă, a puterii de către forţele postcomuniste, oare ne mai putem permite să fim relaxaţi, să fim oportunişti, să căutam tot felul de echilibre, de pseudoechilibre şi să spunem că avem nevoie de paşi mici pentru că doar aşa putem înainta? Oare ne putem mulţumi cu aşa ceva după toţi aceşti ani? După toate aceste decenii pe care le-am trăit în durere şi cu foarte, foarte multă patimă, oare în acest context ne mai putem permite acest lucru? (...) După discursul antimaghiar al societăţii româneşti nu ne mai îndoim că se doreşte asimilarea, distrugerea, anihilarea noastră conform tradiţiei post-Trianon. Cu sau fără Europa, (...) această ideologie ceauşistă a rămas valabilă. (...) După intrarea în Uniunea Europeană, (...) ne aşteptam la o îmbunătăţire radicală a destinului nostru, dar Uniunea Europeană se concentrează pe drepturile umane ale musulmanilor care pătrund în număr mare în Europa. (...) România este pe o linie antimaghiară, (...) de aceea, cum spunea Viktor Orban trebuie să ne asumăm imposibilul, ca printr-o luptă intensă şi cu înţelepciune politică să obţinem o schimbare a politicii minorităţilor naţionale atât în Bazinul Carpatic, cât şi în Transilvania şi în Europa", a spus Tokes Laszlo, conform traducerii oficiale asigurate de orgnizatori, conform Agerpres.ro.