Toate mutările de ultim moment după ruperea coaliției. News Alert

ALDE are patru miniștri în Guvernul Dăncilă, iar trei dintre ei își vor prezenta, marți, demisiile, ca urmare a deciziei conducerii formațiunii de a rupe protocolul cu PSD și ieșirea de la guvernare.

Ministrul Economiei Nicolae Bădălău va prelua, interimar, și portofoliul Energiei, condus de Anton Anton, minister cheie și foarte important pentru ALDE. Anton nu a fost prezent la ședința ALDE la care s-a decis ieșirea de la guvernare. Liberal democrații se așteaptă ca acesta să își dea totuși demisia.

Ministrul de Externe, Ramona Mănescu, pe care acest scandal a prins-o în mijlocul unui eveniment important, Reuniunea Anuală a Diplomației Române, a anunțat că ea nu pleacă de la guvernare.

Viorica Dăncilă a lansat, ieri, un apel către ALDE și Pro România. „PSD va merge înainte cu guvernarea țării și alături de noi vor veni toți cei din ALDE și Pro România care au curajul de a-și asuma acest proces, care înțeleg că fuga de responsabilitate și lașitatea nu vor duce niciodată România mai departe. Dincolo de obiectivele și calculele electorale ale unui grup restrâns, important este să nu dezamăgim cetățenii care ne-au dat votul și încrederea în 2016.

Dacă unii dintre membrii ALDE nu înțeleg aceste lucruri, vor pierde iremediabil: în fața românilor, în fața colegilor de bună-credință care au fost sacrificați în numele unor interese mărunte, în fața celorlalte instituții ale statului român și în fața partenerilor noștri externi.

PSD va asigura stabilitatea acestei guvernări. Dincolo de jocul politic al unora, este important ce se întâmplă cu destinul țării și ce credibilitate avem în plan extern”, a scris premierul pe Facebook înainte ca Tăriceanu să anunțe oficial ieșirea de la guvernare.

Liderul ALDE a anunțat sancțiuni pentru cei care nu se supun deciziei partidului. „Biroul Politic şi Delegaţia Permanentă au hotărât retragerea miniştrilor din Guvern şi cei care nu vor face acest lucru vor suporta consecinţele. Consecinţele înseamnă excluderea din partid. Eu nu am niciun fel de informaţie legată de vreun membru al ALDE care să nu respecte această decizie”, a declarat Tăriceanu când a fost întrebat de decizia Ramonei Mănescu.

Ministrul Apelor și Pădurilor Ioan Deneș o va înlocui la Ministerul Mediului pe Grațiela Gavrilescu. Potrivit unor surse, premierul Viorica Dăncilă a fost atenționată că Deneș a redus foarte mult lupta împotriva defrișărilor ilegale.

La Ministerul pentru Relația cu Parlamentul, Viorel Ilie va fi înlocuit cu Radu Oprea, ministrul pentru IMM-uri și mediul de afaceri.