Toader aduce RĂSPUNSUL CRUCIAL de la OECD. OFICIALUL care a ATACAT CCR nu reprezintă instituția. A fost prezentat FALS în PRESĂ

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a prezentat, miercuri seară, rezultatul dialogului prin corespondenţa cu structura de conducere a Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD), privind declarațiile „grave” ale lui Drago Kos la adresa CCR. Din răspunsul primit, rezultă că acesta nu este şeful structurii anticorupţie din cadrul instituţiei.

Kos ar avea o cu totul și cu totul altă funcție, iar declarațiile ar fi fost făcute în nume persoanl. scrie Toader.

„OECD, Din corespondenţa purtată: Drago Kos nu este şeful structurii anticorupţie din OECD. Drago Kos este preşedintele Grupului de lucru pentru tranzacţii comerciale internaţionale. Drago Kos nu a vorbit în numele OECD!”, a scris Tudorel Toader pe rețeaua de socializare Facebook.

Ministrul Justiției se referă în acest sens la un răspuns primit de la organizație în care aceasta se dezice de modul în care au fost portretizate în presa românească declaraţiile lui Kos.

„Nu putem comenta pe marginea modului în care părerile dlui Kos au fost reflectate de presa din România”, susține Toader, citând răspunsul  primit de la OECD.

Reamintim că, la data de 4 iunie, Toader anunța că a transmis o scrisoare către OECD prin care solicita clarificări cu privire la declarațiile lui Kos. În clar, ministrul Justiției voia să știe dacă acestea au fost făcute în nume personal sau reprezintă o viziune oficială a Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică.

„Ameninţări de la OECD sau manipulări interne? Luni dimineaţă, mă voi adresa OECD pentru a comunica în mod oficial dacă afirmaţiile domnului Drago Kos au fost făcute în nume propriu sau în numele OECD, aşa cum acreditează titlul materialului întocmit de Ziare.com. (...) Într-un articol publicat în data de 1 iunie, se afirmă faptul că, în numele OECD, domnul Drago Kos a făcut o serie de afirmaţii, de o mare gravitate, la adresa instanţei de contencios constituţional române. Totodată, aceeaşi publicaţie citează, atribuind aceleiaşi surse, de asemenea în numele OECD, afirmaţiile potrivit cărora 'Ministrul vostru al Justiţiei va învăţa curând, într-un mod dur, că este într-o mare eroare'”, scria Toader, la începutul lunii, tot pe Facebook.