LOVITURĂ pentru TOADER. I se cere DEMISIA din Ministerul JUSTIȚIEI. IORDACHE este IMPLICAT

Se impune demisia ministrului Justiției, Tudorel Toader, și a președintelui Comisiei speciale Florin Iordache, ca urmare a promovării a zeci de articole neconstituționale în legislația penală, susține USR.

„Motivarea de astăzi arată, încă o dată, faptul că majoritatea PSD-ALDE a urmărit, în primul rând, blocarea anchetelor penale şi nicidecum apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, cum au afirmat, în nenumărate rânduri, liderii celor două partide”, precizează USR într-un comunicat.

USR consideră „foarte grav” faptul că, în ziua în care CCR a publicat motivarea cu privire la modificările Codului de procedură penală, Florin Iordache a convocat Comisia specială pentru 4 decembrie.

„PSD are o grabă incredibilă să modifice legislaţia penală ca să îl scape pe Liviu Dragnea de închisoare. În loc să abandoneze aceste modificări periculoase ale legislaţiei penale, ei accelerează foarte tare. Suntem cu ochii pe ei şi vom reacţiona dur dacă vor merge mai departe cu aceste legi, mai ales că Uniunea Europeană a cerut în mod expres în raportul MCV să reluăm procesul de dezbatere pe aceste legi şi să implicăm, în mod real, magistraţii în această reformă”, a afirmat deputatul USR Stelian Ion, membru în Comisia specială.

Potrivit sursei citate, 14 dintre cele peste 60 de dispoziţii declarate neconstituţionale încalcă dreptul la un proces echitabil, prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie şi de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, dar şi faptul că CCR a stabilit că o serie de prevederi împiedică aflarea adevărului în cauzele penale, fiind contrare principiului constituţional al legalităţii.

„Aşadar, motivarea deciziei Curţii Constituţionale este încă o dovadă în plus că PSD-ALDE au legiferat în interes propriu, pentru blocarea anchetelor penale care îi vizează pe liderii celor două partide, chiar cu preţul suprimării garanţiilor legale pentru protejarea drepturilor fundamentale ale omului. USR a reuşit, prin sesizarea Curţii Constituţionale, să blocheze atacurile PSD-ALDE îndreptate împotriva Justiţiei şi a cetăţenilor de bună-credinţă”, se mai arată în comunicat, conform Agerpres.