Tudorel Toader, fostul ministru al Justiției în România, a făcut primele declarații după încheierea mandatului său. Acesta a vorbit despre ceea ce regretă cel mai mult.
Fostul ministru al Justiției, Tudorel Toader, primele declarații după plecarea de la Ministerul Justiției. Întrebat de presă, acesta a răspuns ce regretă după cei doi ani de mandat la Justiție.
„Nu cred că veți avea răgazul să vedeți forma actualizată a raportului. Dacă e să îmi reproșez ceva oricând, oricunde se pot face lucruri mai multe și mai bine”, a spus Tudorel Toader.
Fostul ministru al Justiţiei a publicat, joi, pe site-ul ministerului Justiției, un raport al activităţii în cele 26 de luni de mandat.
Raportul are 105 pagini şi este împărţit în şase secţiuni.
Secțiuni separate ale raportului sunt dedicate rolului Ministerului Justiţiei în procesul de elaborare a actelor normative, relaţiei cu profesiile liberale şi eficientizării activităţii Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.