Conducerea TNL Sector 3 a fost demisă. Care este strategia lui Ludovic Orban

Filiala de tineret a PNL Sector 3 a fost dizolvată. Președintele TNL Sector 3, Lili Prodan, acuză că a fost amenințată în repetate rânduri de președintele TNL București, direct sau prin alte persoane, cu dizolvări și piedici în bună desfășurare a activitățîi organizației.

Mărul discordiei în înlăturarea de la conducerea filialei  este opunerea lui Lili Prodan față de conducerea TNL în dezicerea de președintele PNL Sector 3, iar în urma refuzului primit acționându-se la înlăturarea lui Prodan din funcția de președinte.

Potrivit unor surse liberale, strategia în PNL de înlăturare a celor care nu sunt în grațiile liderul PNL, Ludovic Orban,  este de jos în sus. După ce s-a procedat la înlăturarea șefei TNL Sector 3 urmează să fie dizolvată și filiala PNL Sector 3.

Reamintim că, la sfârșitul lunii martie, conducerea PNL Sector 3 a fost demisă.

Biroul Executiv al PNL a decis demiterea conducerii PNL Sector 3, a preşedintelui Florin Alexa şi a Biroului Permanent al Sectorului 3. Președintele partidului, Ludovic Orban, a spus că obiectivul este ca noua conducere care va fi aleasă să îl trimită pe primarul Robert Negoiţă în Madagascar, alături de prietenul şi colegul lui de partid Radu Mazăre.

În continuare, EVZ vă prezintă reacția președintelui PNL Sector 3, Lili Prodan, după ce filiala avută în coordonare a fost dizolvată.

„Sunt extrem de dezamăgită de colegii noștri care au votat propunerea de dizolvare a BPS TNL Sector 3. Le reamintesc acestora că Tineretul Național Liberal nu a fost niciodată un câmp deschis de luptă, iar rafuielile și razbunarile politice nu și-au avut locul acolo unde au existat lideri puternici.

Le reamintesc, de asemenea, colegilor din TNL că Sectorul 3 a fost tot timpul o filială care a dat dovadă de colegialitate și fair-play, susținându-i pe mulți dintre ei, inclusiv în pozițiile pe care le ocupă acum.

Îmi exprim îngrijorarea față de direcția pe care a ales-o TNL România și față de precedentul creat în urma abuzului comis în ședința BPN de ieri.

Pentru a explica situația în care ne aflăm, vreau să fac următoarele precizări:

- în calitatea mea de președinte al TNL Sector 3, NU am fost înștiințată, așa cum ar fi fost normal, că se va discuta activitatea filialei;

- delegatului TNL Sector 3, mandatat prin vot de filiala, NU i s-a permis accesul în sala de ședința;

- NU mi s-a solicitat niciun punct de vedere și NU mi s-a dat posibilitatea să apar organizația, aflând ”pe surse” că am fost dizolvați;

- NU ni s-a dat posibilitatea de a ne numi un președinte interimar, acesta fiind numit în ședința de ieri. Menționez că persoană numită NU are niciun fel de activitate în cadrul TNL Sector 3.

- ni s-a reproșat lipsa de activitate, precum și lipsa prezențelor la ședințele TNL București. TNL Sector 3 este una dintre cele mai active filiale din țară, iar motivele invocate NU se susțin;

Pentru a lămuri aspectele legate de organizația TNL București, vreau să spun public că am fost amenințată în repetate rânduri de președintele TNL București, direct sau prin alte persoane, cu dizolvări și piedici în bună desfășurare a activitățîi organizației.

De asemenea, mi s-a solicitat de către conducerea TNL dezicerea de președintele PNL Sector 3, iar în urma refuzului primit se încearcă înlăturarea mea din funcția de președinte.

Aceste acțiuni de intimidare nu vor avea un efect pozitiv asupra TNL România. Le cer colegilor din țară să nu rămână indiferenți și să ia atitudine. Sunt convinsă că în teritoriu sunt mulți aceia care sunt întristați de distrugerea spiritului TNL România.

În încheiere, vreau să-mi exprim solidaritatea față de președintele TNL Teleorman, Bogdan Cocu, dar și față de ceilalți colegi care se află în aceeași situație cu Sector 3 și îi asigur de întregul meu sprijin în lupta pe care o vom duce pentru a ne apăra de aceste abuzuri.„

TNL Sector 3 rămâne, spre dezamăgirea unora, aceeași filială puternică.