TLDE sare la beregata președintelui PNL: ”Orban Sică mandolină” a uitat că DNA l-a scos din cursa pentru primăria Bucureștiului?

Organizația de tineret a ALDE îl atacă pe președintele PNL, Ludovic Orban, vineri, prin intermediul unei postări pe Facebook, susținând că liberalul are o memorie extrem de scurtă când vine vorba de pozițiile sale publice nu foarte îndepărtate.

”Marele Sică mandolină, scos pe tușă de DNA la alegerile locale, are memoria scurtă. După ce i s-a sucit mâna la spate de către sistem și după ce i s-a promis marea cu sarea, Orban visându-se chiar premier, președintele PNL-ului a devenit un soldățel al statului paralel, un militant desăvârșit „pro-Kovesi”. Cocoțat în fruntea PNL pe principiul „mai bine ăsta decât Bușoi”, Ludovic e supărat că președintele ALDE nu o susține pe Kovesi la pentru funcția de procuror șef al Parchetului European. Orban ori e amnezic, ori îi este frică să își amintească modul în care s-a împotrivit numirii lui Kovesi la DNA.

Astăzi Orban și PNL își fac afișe electorale cu doamna Kovesi, dar în 2013 considera numirea acesteia la DNA ca fiind o trădare a interesului public (!!!). Datoria față de sistem se plătește scump, prețul fiind chiar coloană vertebrală. Ce zicea stimabilul la Digi24 în aprilie 2013 despre Kovesi? - "Pentru mine, începând de astăzi Victor Ponta este egal cu Traian Băsescu. Propunerea Codruţei Kovesi echivalează cu o trădare de neacceptat; este o trădare faţă de interesul public şi este un gest profund imoral şi împotriva a tot ceea ce a susţinut Victor Ponta în ultimii cinci ani", grăia atunci Orban.

PNL este, cu adevărat, un partid decimat. El este condus de niște marionete care, de frică, se fac preș în fața sistemului. Și cum gura păcătosului adevăr grăiește, Orban a spus ieri și că președintele Tăriceanu este un patriot. Sică, ai dreptate!”, este mesajul tinerelor speranțe ALDE.