10 aprilie 1912. Ora 12:00. Portul Southampton, Anglia. O atmosferă feerică, în ritmuri precipitate de inimi entuziaste.

Peste 2000 de oameni se îmbarcă pe uriașul și luxuriantul pachebot care avea să scrie o istorie cutremurătoare. Faimosul Titanic, o minune ireproșabilă, născută de mâna omenească pentru a sfida apele învolburate ale mărilor și ale oceanelor. Titanicul, cel mai mare vapor din lume la vremea aceea.

"Lung cât trei terenuri de fotbal, înalt cât un bloc cu 11 etaje", spune istoria. O biruință incontestabilă a geniului ființei umane, reunind cele mai avansate tehnici inginerești ale timpului, urma să străpungă valurile Atlanticului, în deplina sa glorie.

Pachebotul înregistra dimensiuni incredibile: 269,1 m în lungime, avea o lăţime de 28 m, cântărea 46.328 t și era prevăzut cu 159 de furnale cu cărbune. Viteza maximă pe care o putea atinge era de 23 de noduri (43 km/h) şi o putere maximă de 59.000 cai putere. Produsul maritim, alături de alte inovații specifice secolului XX, se contura drept un simbol inaugurativ al începutului de epocă modernă. Construcția impresionantă a Titanicului a fost finanțată de J.P. Morgan și compania sa, International Mercantile Marine, începând la data de 31 martie 1909.

Nava putea transporta un număr maxim de 3.547 de persoane, dar odată cu plecarea sa din port, aceasta avea 2224 de pasageri, de diferite clase sociale. Luxul și opulența de care dădea dovadă Titanicul, au etichetat nava cu o faimă incredibilă. Bazinul de înot, sala de gimnastică, terenul de squash, băile turcești, cafenelele și restaurantele, camerele prevăzute cu decorațiuni prețioase, sunt câteva din edificiile elocvente ale pachebotului.

Și atunci, asemeni multor perioade istorice, banul a avut ultimul cuvânt, constituind un rol decisiv în încadrarea claselor sociale. Titanicul avea la bord 325 de pasageri cazați la Clasa I; 285 la Clasa II şi 706 la Clasa III. Echipajul număra 908 persoane.

Fiecare om nutrea în suflet propriile speranțe, temeri și idealuri. Unii călătoreau de dragul unei croaziere luxoase, pline de plăceri tentante, alții pentru a-și

încerca norocul pe pământ nou, în țara tuturor oportunităților, America. Orice pasager, indiferent de categorie, ascundea în sine o poveste unică și palpitantă, presărată cu întâmplări și împletită în sentimente paradoxale. 2224 de pasageri și 2224 de inimi fremătând de viață, căutând același lucru, aparent banal, pe care omul îl vânează de secole: împlinirea lăuntrică.

Așadar, pe 10 aprilie 1912, RMS Titanic pleacă în voiajul de inaugurare, din Southampton, Anglia către New York, traversând Atlanticul. La bord, oamenii trăiesc un univers paralel, prins în farmecul irezistibil al confortului luxuriant si copleșitor.

Era vasul invincibil, pe care " nici  Dumnezeu nu l-ar putea scufunda", după cum susținea unul din membrii echipajului. Încrederea oarbă în propriile puteri și siguranța oferită de pregătirile tehnice și analizele științifice, au făcut ca oamenii să aibă convingerea că nimic nu poate scufunda cel mai important vapor al liniei maritime White Star. De aceea, nu s-a pus accent pe metodele de salvare cu care trebuie prevăzută orice navă de un asemenea calibru. Lipseau rachetele și numărul corespunzător al bărcilor de salvare.

Cu toate acestea, inevitabilul s-a produs. Pe data de 14 aprilie 1912, era o noapte liniștită la bordul Titanicului, cu cerul înstelat și lipsit de griji. Căpitanul Smith înainta într-o zonă presărată cu ghețari, pe ruta Newfoundland, cu viteza de 22 noduri, pentru a ajunge cât mai repede pe malurile Americii, întrecând așteptările omenirii. În ziua aceea, primise șase avertismente de la vapoarele apropiate, cu privire la existența ghețarilor, un tradițional dușman al apelor nordice, dar nimic nu părea să îl surprindă. Dimpotrivă, căpitanul mărise viteza.

Un aspect edificator al călătoriei a avut loc la ora 22:00 înainte de scufundare, când un grup de oameni de la clasa a doua a ieșit să cânte imnuri religioase și o melodie tradițională pentru marinari: " O, ascultă-ne când plângem pentru cei în pericol pe mare." La 23:40, marinarul Frederick Fleet a sesizat un obiect întunecat și mic, aflat în apropiere. Acesta a fost momentul când s-a hotărât să sune din clopoțel, cu mențiunea " Iceberg la dreapta".

Titanicul a virat într-o parte pentru a evita accidentul, însă lucrurile nu au funcționat pe deplin. Evitând o ciocnire frontală, vasul a fost tăiat de-a dreptul în carenă, pe o lungime de 100 m. Evenimentul a fost un șoc însemnat pentru pasagerii care credeau în totalitate în invincibilitatea construcției. Thomas Andrews, proiectantul șef, a estimat și i-a spus căpitanului că vasul se va scufunda în maxim două ore. Cu o înclinație de 70 de grade, vaporul aluneca încet sub ape, aruncând oamenii rămași la -4 grade.

Pe bărcile de salvare au avut prioritate femeile și copiii, dar acestea nu au fost umplute la capacitatea lor maximă, în final fiind salvați doar 710 pasageri și preluați de nava Carpathia. Din mărturiile cutremurătore ale supraviețuitorilor, se spune că cel mai terifiant episod a fost reliefat de strigătele și gemetele deznădăjduite ale oamenilor aflați în proximitatea morții, urmată de liniștea mormântală care a cuprins întreaga atmosferă.

Sub cerul țesut de stele, supraviețuitorii puteau observa un peisaj șocant: cadavrele oamenilor înghețati, plutind deasupra apelor, asemeni unor pescăruși dornici să se lase în bătaia valurilor. La ora 2:30, Titanicul a ajuns un edificiu monumental, rupt în două, pe fundul oceanului, la o adâncime aproximativă de 3900 de metri.

"Vai celor ce au sfetnic doar creierul cuminte / Și pentru taina lumii doar ochii călăuzi! " Spunea poetul Vasile Voiculescu.

Iată-ne ajunși la 108 ani de la tragedia care a cutremurat din temelii o lume întreagă. Să fie scufundarea Titanicului doar o întâmplare menită să-și adâncească firul epic în paginile uitate și prăfuite ale trecutului? Eu cred că fiecare eveniment din viața omului reprezintă o entitate încărcată de semnificații, ce are capacitatea de a depăsi granițele inefabilului și de a lăsa în urma sa o lecție.

Oricât de dificil ar fi pentru mintea omenească, învățată să existe într-un cadru bine definit al raționamentelor pure, viața nu se definește drept plăsmuire aleatorie, ci este o cale cu Sens și cu Direcție.

Titanicul este încă un exemplu istoric sugestiv care ne aduce în vedere greșeala ființei umane, care se încrede în propriile sale puteri și rezultate. Echipajul pachebotului a pornit de la ideea exuberantă a invincibilității sale,  pe care nici Dumnezeu nu l-ar putea scufunda. Mândria este cea care s-a strecurat în străfundul inimii lor. Însă situațiile critice converg în același punct: în Dumnezeu. La bordul vasului se aflau mai mulți preoți, iar în momentul naufragiului, aceștia au reușit, prin trăirea și cuvintele lor sincere, să întărească sufletele celor care își vedeu moartea cu ochii. Pe unii chiar i-au convertit la credință! De asemenea, un aspect relevant este relatat de britanica Eva Hart, a cărei mamă a avut permanent un sentiment negativ legat de această călătorie, deoarece ea considera că nimeni nu poate afirma puterea netăgăduită a unui obiect creat de mâna omului.

Tragedia celui mai măreț vas de la începutul secolului XIX a pecetluit istoria marinei pe plan mondial, dând naștere la numeroase legende, povești și mituri. În 1997, apare filmul cu același nume, sub regia lui James Cameron, film care a ajuns să fie nominalizat la premiile Oscar. Așa cum susține și Cameron, proiecția cinematografică are rolul de a introduce spectatorul în universul fascinant al Titanicului, în mica societate care a trăit pentru câteva zile la bordul acestei nave celebre.