Țiriac: „Megalomania și nebunia nu sunt doar în politică, ci și în sport”

Magnatul Ion Țiriac a dat startul colaborării dintre BRD și cel mai puternic turneu de tenis al României. „Nadal și Federer n-ar avea unde să joace la București!”, apreciază miliardarul.

Magalomania și nebunia nu sunt doar în politică, ci și în sport”, consideră Ion Țiriac, proprietarul licenței la Openul României, cel mai important turneu de tenis din estul Europei. Țiriac a promis astăzi să ducă turneul bucureștean la un alt nivel, de Top 500. Pentru asta este însă nevoie de o arenă care să respecte standardele internaționale și care nu există acum în România. Despre posibilitatea ca jucători precum spaniolul Rafael Nadal și elvețianul Roger Federer să vină să joace la București, Țiriac a spus: „Poate doar în meciuri de caritate. Sunt jucători care câștigă mulți bani, dar care și dau înapoi mult. Și chiar dacă ar veni, n-are avea unde să joace!”.