Fostul șef ANAF, Sorin Blejnar, a făcut declarații incendiare în momentul în care s-a prezentat la sediul Parchetului General.
Întrebat dacă i s-a cerut să facă un denunț împotriva lui Traian Băsescu, Blejnar nu a ezitat să ofere un răspuns. „Poate mi s-a cerut, dar n-am făcut niciun denunț în viața mea nimănui, niciodată”.
Sorin Blejnar a revenit asupra declarației și a oferit detalii despre modul în care au decurs audierile sale. „Da, mi s-a cerut....de către dl Negulescu, uitați-l acolo. Arestarea eventuală a unui fost președinte de stat, o minciună, nu ar fi cutremur în România?”.
Fostul președinte ANAF, Sorin Blejnar, a ajuns joi dimineață la Parchetul General, fiind citat ca martor în dosarul care îl vizează pe fostul procuror DNA Mircea Negulescu, susțin surse judiciare.
„Am făcut o plângere acum câteva luni. Sunt vizate anumite ilegalități și cu asta basta.”, a spus Blejnar, la ieșirea de la Parchetul General.
Coincidență sau nu, la sediul Parchetului General a ajuns astăzi și procurorul Mircea Negulescu, care a refuzat să stea de vorbă cu presa.