Cinci manifestanți care au demonstrat pentru unirea Basarabiei cu România au fost ridicați de jandarmi și amendați de poliție, după incidentele violente care au avut loc sâmbătă după amiaza, în Piața Victoriei, din București. O sută dintre ei și-au amplasat corturi în Piața Universității și au dormit acolo sâmbătă spre duminică. Corturile sunt donații din Suedia, iar acțiunea unioniștilor a fost premeditată. Președintele Klaus Iohannis, premierul Dacian Cioloș și liderii PNL nu au avut nici o reacție. În schimb, fostul președinte Traian Băsescu a taxat dur intervenția jandarmilor
Aproximativ 100 dintre manifestanții care au demonstrat sâmbătă pentru unirea Basarabiei cu România, majoritatea lor din Republica Moldova, au dormit, în corturi, în jurul fântânii de lângă facultatea de Arhitectură, din Piața Universității. Ieri, după amiază, circa 70 de corturi erau amplasate în același loc și cele câteva zeci de „unioniști” care scandau lozinci pro-unire nu dădeau semne că ar vrea să elibereze zona și nici jandarmii, prezenți în număr semnificativ, nu păreau să fie deranjați de camparea ilegală. „Suntem mai puțini acum, că mai mulți au plecat pe la sediile partidelor dar vor veni, până la ora patru, când îi așteptăm și pe bucureșteni alături de noi”, ne-a declarat un bărbat de 48 de ani care a spus că se numește Valeriu Procopienco, și că a venit de la Chișinău unde este pensionar provenit din trupele de carabinieri ale MAI-ului moldovenesc.
Chestionat despre proveniența corturilor în care au înnoptat, omul ne-a zis că le-au adus chiar ei de la Chișinău. Până spre seară, numărul unioniștilor s-a dublat ajutați fiind de cei circa o sută de bucureșteni, majoritatea lor studenți și pensionari, care s-au solidarizat cu aceștia strigând lozinci ca: „Basarabia e România!”, „România n-a avut graniță la Prut!” și cântând „Hora Unirii” sau „Noi suntrem români!”. Apoi au mâncat cu toții pizza de la Pizza Hut.
FOTO: Spre dezamăgirea unioniștilor, bucureștenii n-au dat curs invitației de a se alătura protestului din centrul Capitalei
Camparea de la Arhitectură a fost premeditată
Fostul milițian a fost, însă, contrazis imediat de Alexandru Rotaru, directorul executiv, de numai 20 de ani, al Platformei Unioniste Acțiunea 2012. „Corturile, în număr de o sută, le-am primit chiar aici, la București de la filiala organizației noastre din Suedia, care le-a strâns după ce au fost abandonate la un festival! Dar nu le-am asamblat pe toate”, ne-a declarat tânărul student moldovean care studiază istoria și relațiile internaționale la București. Tânărul ne-a mai spus că a avut noroc sâmbătă, și nu a fost reținut de poliție, deși a fost îmbrâncit de jandarmi. Tot el a recunoscut că s-a premeditat camparea în Piața Universității: „S-a gândit să rămânem aici până obținem asumarea proiectului de țară reunită, în 2018, de către toți liderii partidelor politice!”.
Cu toate că unioniștii își doresc acest consens politic, ei nu agreează prezența niciunuia la protestul lor premeditat.
„Nu vrem nici Băsescu și niciun alt politician să vină aici, pentru că riscăm să fim asociați cu o anumită mișcare politică! Nu ne dorim politicieni în piață, ci dorim să fim invitați de ei...”. De altfel, singurul politician care a apărut duminică în Piața Universității a fost doar Ilie Năstase care a descins de pe o bicicletă, a stat la taclale un sfert de oră și și-a făcut poze cu demonstranții unioniști. Aseară, unioniștii au strâns corturile și au părăsit piața, nu înainte să anunțe că pe 1 decembrie vor protesta la Bruxelles, în fața Parlamentului European.
Politicienii și violența jandarmilor
Cinci manifestanţi, dintre cei aproximativ 3.000 care au participat, sâmbătă, la Marşul pentru Basarabia din Capitală au fost ridicaţi şi duşi la Secţia 4 de Poliţie pentru identificare şi audiere, în urma unor incidente care au avut loc la protest. Incidentele au fost un bun prilej pentru politicieni să lanseze acuzații. Liderul PNL, Alina Gorghiu, a arătat cu degetul spre administraţia Capitalei şi Jandarmerie. În replică, primarul Capitalei, Gabriela Firea, a condamnat „atitudinea iresponsabilă a preşedintelui PNL, Alina Gorghiu, care acuză Primăria Capitalei de escaladarea tensiunilor şi violenţelor între jandarmi şi participanţii la mitingul unionist din Bucureşti”. Ea a explicat că Primăria Capitalei, prin Comisia tehnică de avizare a manifestaţiilor publice, nu a făcut altceva decât să aprobe un marş organizat pentru a transmite un mesaj de unire a României cu Basarabia și a criticat Jandarmeria. „Astfel de atitudini manipulatoare sunt extrem de periculoase şi pot determina o creştere a violenţelor în următoarea perioadă”, a spus Firea. La rândul său, liderul PMP, Traian Băsescu, a lansat un atac dur la adresa Guvernului. „Pentru violenţa jandarmilor împotriva unioniştilor din Republica Moldova şi România, Ministrul Afacerilor Interne şi Dacian Julien Cioloş trebuie să dispară din viaţa publică. (...) L-aţi ridicat pe George Simion, unul din liderii unioniştilor, ca să faceţi frumos în faţa Germaniei şi a Federaţiei Ruse’”, a scris Băsescu pe Facebook. (Carmen Vintilă)
Responsabilii de aplicarea legii
● Manifestările publice sunt aprobate de Primăria București, la solicitarea organizatorului, cu aprobarea Comisiei tehnice de avizare a manifestațiilor publice din care fac parte reprezentanți ai primăriei, organizatorului, Jandarmeriei, Poliției Capitalei, Poliției Rutiere, ISU, Ambulanței București, Poliției Locale și, după caz, ai altor instituții
● Se încheie un protocol semnat de mebrii comisiei și organizator în care sunt specificate scopul, locul, data, ora începerii și durata acțiunii, traseele, numărul aproximativ al participanților
● Conform legii 60/1991, responsabilitatea aplicării legii aparține, în acest caz, comandantului Jandarmeriei Municipiului București
● Organizatorul își asumă obligația de a nu încălca legea și de a respecta traseele
● Intervențiile în forță sunt luate cu aprobarea prefectului, însă, legea prevede că aceasta nu este necesară atunci când asupra forțelor de ordine se exercită violențe care pun în pericol iminent viața, integritatea corporală sau sănătatea lor sau a altor persoane sau cand participanții pregatesc sau au comis o faptă ilegală. În acest caz, oficiali din Jandarmerie ne-au declarat că nu a fost vorba de o intervenție în forță iar decizia de reținere a manifestanților a fost luată de comandantul detașamentului, după ce aceștia au forțat cordonul forțelor de ordine și au încercat să se abată de la traseul stabilit în protocol, încălcând legea. (Petrișor Cană)
Liberalii s-au ascuns de protestatari
O delegație a unioniștilor condusă de George Simion a făcut ieri un tur al partidelor, cu excepția PNL, pentru a obține de la reprezentanții acestora susținere pentru demersul lor. Sub pretextul înmormântării lui Radu Câmpeanu, liberalii au evitat întâlnirea cu unioniștii.
„Sunt mulţumit 100% de ce am obţinut astăzi din partea majorităţii partidelor, însă cred că este un început de a construi. Fiecare partid şi-a asumat câte o bucăţică din planul de reîntregire naţională” a declarat George Simion, aseară.
Liderul unioniștilor a precizat că aşteaptă să primească „o confirmare” şi de la PNL, caracterizat drept „singurul partid cu care nu s-a găsit un limbaj comun”.
Singurul lider de partid care s-a văzut, ieri, cu unioniștii a fost Traian Băsescu, care consideră că este nevoie de un „Minister al reunificării’’. Fostul președinte a subliniat că România nu pierde dacă se face unirea cu Republica Moldova. „Este mai mult ca niciodată nevoie să vorbim despre unire, pentru că atâta timp cât nu vorbești nici nu și se întâmplă. Trebuie vorbit, trebuie creat un minister al reunificării. Poate pasul următor ar trebui să fie să se utilizeze moneda românească, leul românesc, şi în Republica Moldova”, a spus Băsescu. Ulterior, întro emisiune TV, fostul președinte a acuzat Jandarmeria că a făcut uz de forță și că aceasta ar fi primit ordin să acționeze violent și să-i tragă din grup pe liderii tinerilor.
ALDE: Tudorache, să răspundă cu scaunul
ALDE a cerut demisia ministrului Afacerilor Interne, Dragoş Tudorache, pentru modul în care reprezentanţii MAI au procedat în cazul incidentelor de la marşul unioniştilor. „Ministrul Tudorache, cel care prin această intervenţie sigur se face cunoscut, va trebui să răspundă, poate chiar cu scaunul de ministru”, a spus Tăriceanu. „I-am asigurat pe protestatari că la ALDE nu avem decât să continuăm drumul pe care l-am început cu mulţi ani în urmă, suntem aici reprezentanţi care am fost într-un guvern mai mult decât apropiat de Republica Moldova’’, a declarat, la rândul său, Daniel Constantin. Potrivit acestuia, primul pas ar trebui să fie un lobby susţinut din partea României la nivelul UE astfel încât prin „derogări’’ Republica Moldova să fie în comunitatea europeană.
PSD: O declarație a Parlamentului
Sunt foarte multe posibilităţi de a deschide relaţiile de colaborare dintre România şi Republica Moldova, a afirmat, la rândul său, Ecaterina Andronescu, vicepreşedinte PSD, la finalul întâlnirii cu delegaţia unioniştilor.
Ea a amintit că guvernele PSD „au fost foarte deschise şi au sprijinit Republica Moldova”. Andronescu a menţionat că PSD este deschis la propunerea privind o declaraţie a Parlamentului, în privinţa unirii României cu Republica Moldova.
Iohannis i-a evitat a doua oară
Președintele Klaus Iohannis a evitat întâlnirea cu tinerii basarabeni veniți la București să ceară unirea. Deși a revenit vineri de la Bruxelles, unde a participat la lucrările Consiliului European, Iohannis a coborât din avion la Sibiu, unde a rămas sâmbătă și duminică. Nu este pentru prima oară când președintele evită o întrevedere cu unioniștii basarabeni. În iunie 2015, aeronava prezidențială a plecat de la București și a făcut escală la Sibiu, pentru ca șeful statului să plece în vizită oficială în Spania. El le transmisese unioniștilor care au venit pe jos de la Chișinău la București, că vor fi primiți la Cotroceni dar nu de el, pentru ca va fi plecat din țară.