„Eliminarea totală a gratuității la calătoriile cu trenul pentru studenți, sau limitarea numărului de deplasări scutite de la plată, este doar în folosul junimii”, scrie Mirel Curea, cu referire la decizia recentă de limitare a călătoriilor cu trenul luată de ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici.

„În primul rând, se va ridica vălul de rușine pe care pesedeul l-a tras asupra studențimii, transfomată infam într-o adunătură de asistați sociali, este drept cu majoritatea dinților în gură.

În al doilea rând, eliminarea gratuității va contribui semnificativ la emanciparea tinerilor. Dacă vor dori să călătorescă de colo-colo și nu prea vor avea bani de bilete, că așa este la tinerețe, ar umbla omul, dar nu prea are cu ce, se vor vedea obligați să facă blatul, să trateze cu nașul, să fie atenți la supra-controale, să învețe să le dribleze, adică să se descurce”, mai scrie jurnalistul pe Facebook.

Eliberarea din dependența față de părinți, dar și față de statul asistențial, este principalul câștig al anunțatei măsuri, crede Mirel Curea. „Vor învăța astfel să supraviețuiască, să ajungă din punctul A în punctul B pe propriile puteri, cu propria minte pusă la contribuție, ceea ce îi va scoate nițel din condiția de pămpălăi preocupați de epilări, pensări și selfiuri, de băbălăi serviți de mămici cu cacao cu lapte și senvișulețe, în timp ce o ard vitejește pe shooterele de pe games online”.

„Nu mai vorbim ce ar fi ca unii să își ia niște joburi, ca să- și perimtă niște călătorii relaxate, cu moțăieli picior peste picior, ăsta ar fi deja un vis mult prea roz”, încheie jurnalistul.

Te-ar putea interesa și: