Naționala de tineret a României este revelația anului, în sportul românesc, după evoluția de excepție avută la Campionatul European găzduit de Italia și San Marino.

O reprezentativă asupra căreia puțini își îndreptau atenția, dar care a captat interesul românilor așa cum nu s-a mai întâmplat în ultimul deceniu cu naționala de seniori. „Tricolorii” au câștigat o grupă în care porneau cu șansa a patra, din care au mai făcut parte Croația (scor 4-1), Anglia (4-2) și Franța (0-0).

Mulți văd „luminița de la capătul tunelului”

Calificați în semifinale, oamenii lui Mirel Rădoi au fost învinși de Germania (2-4), după ce au condus la pauză cu 2-1. Mulți specialiști și suporteri văd în jucătorii naționalei de tineret „luminița de la capătul tunelului”. Repere în jurul cărora se va construi o echipă mare, capabilă să revină la turneele finale. Din Italia și San Marino, tinerii „tricolori” s-au întors și biletele pentru Jocurile Olimpice de Vară ce vor fi găzduite anul viitor de Tokyo. Performanță remarcabilă, ținând cont că, la marele eveniment sportiv, fotbalul românesc a fost prezent, ultima dată, în 1964, tot la Tokyo.

„Merită din plin aceste premieri”

Fotbaliștii naționalei au plecat deja într-o scurtă vacanță și așteaptă bonusurile financiare, după evoluțiile de la Euro. Bogdan Matei, ministrul Tineretului și Sportului, a anunțat premiile ce vor fi acordate din partea Statului. „Cadrul legislativ şi noua formă a HG 1447 permit acordarea de premii pentru performanţa echipei naţionale de fotbal U21 obţinută la Campionatul European. „Tricolorii” noştri merită din plin aceste premieri din partea Statului şi, în măsura în care Federaţia Română de Fotbal va solicita oficial acest lucru, MTS va demara de îndată procedurile pentru efectuarea acestor premieri”, a anunțat Matei, pentur Agerpres.

 Între 2.500 și 5.500 de lei

Pentru ocuparea locului 3 sau 4, depinde cum vor considera cei de la MTS, ținând cont că turneul n-a avut și o finală mică, fiecare jucător va primi o sumă cuprinsă între 2.500 de lei și 5.500 de lei. Banii sunt mărunțiș chiar și pentru fotbaliștii români care joacă în austera Ligă I. De exemplu, Florinel Coman, eroul meciului cu Anglia, este plătit de Gigi Becali, la FCSB, cu 14.500 de euro lunar, iar din partea MTS poate primi aproximativ 1.100 de euro.

200.000 de euro de la Federația Română de Fotbal

Sumele ar putea să mai crească, dacă oficialii Comitetului Olimpic Sportiv Român vor mai suplimenta bonusurile cu câte 3.000 de lei. Naționala de fotbal a mai participat la Jocurile Olimpice din 1924, 1952 și 1964. Bonusuri mult mai consistente vor veni din partea Federației Române de Fotbal, care va împărți suma de 200.000 de euro, fiecărui jucător, în funcție de minutele bifate la turneul final. Din partea UEFA, FRF a primit 50.000 de euro, pentru calificarea în penultimul act al competiției.

 

Pușcaș, ofertat de Arsenal

George Pușcaș, golgheterul României la Euro 2019 Under 21, cu patru goluri marcate în tot atâtea partide, va pleca, în această vară, de la Palermo, din cauza faptului că gruparea siciliană are mari probleme financiare. Potrivit fcinter1908.it, Arsenal a „intrat pe fir” în privința transferului lui Pușcaș. Interesul „tunarilor” pentru internaționalul român nu este nou. Clubul englez l-a urmărit pe jucător și în perioada junioratului. George Pușcaș aparține în continuare de Inter Milano, dar „nerazzurrii” nu vor să-l păstreze, și astfel ar putea ajunge mai repede în curtea lui Arsenal. În sezonul recent încheiat, atacantul român a marcat nouă goluri pentru Palermo, în Serie B.

 

 

Te-ar putea interesa și: