Timișoara. Adăpost social evacuat în plină noapte

Timișoara. Adăpost social evacuat în plină noapte

Alertă, noaptea trecută la Timișoara. Aproape 40 de persoane au foast evacuate de urgență, suspectându-se că sunt expuse la substanțe toxice necunoscute. Este vorba de oamenii străzii cazați într-un adăpost public deschis pe durata iernii.

Adăpostul a fost închis după ce o persoană a anunțat o posibilă intoxicație cu substanțe necunoscute. Marți, în timpul zilei, la adăpost a fost făcută o dezinsecție. Seara, când au venit să se culce, oamenii străzii nu au mai putut să respire. Unul din ei a sunat la 112.

„La locul intervenției s-au deplasat de urgență un echipaj specializat de cercetare (CBRN), o autospecială de transport persone și victime multiple, o autospecială de stingere, un echipaj SMURD cu medic, 11 pompieri și un echipaj SAJ. În urma măsurătorilor efectuate de echipajul CBRN nu au fost constantate probleme, valorile fiind negative”, au transmis reprezentanții ISU Timiș.

Salvatorii au început  ventilarea spațiilor. Toate persoanele fără adăpost au fost relocate la alte adăposturi din Timișoara prin grija Primăriei Municipiului Timișoara. Este vorba de 36 de persoane găzduite aici. Oamenii nu au mai fost lăsați să intre în clădire, iar adăpostul a fost închis până miercuri.

Ne puteți urmări și pe Google News