Asociațiile de revoluționari din Timișoara, alături de primăria orașului, au pregătit sâmbătă evenimente speciale pentru a marca împlinirea a 28 de ani de la Revoluție. Programul va include manifestații și depuneri de coroare, slujbe religioase și aprinderi de candele pe treptele Catedralei Metropolitane.
Programul evenimentelor dedicate Revoluţiei Române de la Timişoara începe sâmbătă, de la ora 11.00, când la Primăria Timişoara are lor şedinţa festivă de comemorare a eroilor, informează News.ro.
La Opera Română din Timişoara se va deschide, de la ora 13.00, expoziţia de artă plastică cu tema „Revoluţie- Libertate”, cât şi premierea participanţilor la concursul de istorie „Revoluţia Română din decembrie 1989 în viziunea elevilor timişoreni”.
De la ora 20.00, în Piaţa Victoriei este programat Marşul Libertăţii, un omagiu adus celor căzuţi, pe traseul Operă-Catedrală-Operă. În aceeaşi seară are loc aprinderea candelelor în memoria victimelor Revoluţiei Române din decembrie 1989 pe platoul din faţa Operei. Candelele vor fi aşezate în formă de cruce şi va fi aprinsă câte o candelă pentru fiecare erou căzut în timpul evenimentelor din decembrie 1989.
La ora 23.45, la Biserica Martirilor are loc o Liturghie în memoria eroilor martiri.
Evenimentele de duminică, dedicate Revoluţiei, vor începe la 10.00, când la Catedrala Mitropolitană se va ține o slujbă de pomenire a eroilor martiri şi vor fi depuse coroane de flori. La ora 12.00, la Biserica Martirilor vor fi pomeniţi eroii martiri şi de asemenea vor fi depuse coroane de flori.
La Cimitirul Eroilor este programat, de la ora 13.00, parastasul eroilor martiri şi se vor depune coroane de flori la Monumentul Revoluţiei aflat în cimitir.
Începând cu ora 19.00 la Catedrala Mitropolitană va avea loc un moment de reculegere. În cadrul acestuia, lumânări cu chipul eroilor martir vor fi aprinse şi aşezate pe treptele Catedralei.
Seara, de la ora 19.00 mai multi membri ai Memorialului Revolutiei vor pleca spre Popeşti- Leordeni unde a fost aruncată cenuşa unor eroi ai Timişoarei căzuţi în evenimentele din Decembrie 1989, pentru a depune coroane de flori. Ei vor depune coroane de flori şi la Bucureşti, la monumentele dedicate Revoluţiei din 1989.
Pe 20 decembrie, la ora 12.00, sirenele antiaeriene vor răsuna timp de trei minute, aşa cum se întâmplă an de an de la Revoluţie, pentru a marca momentul când în 20 decembrie 1989 Timişoara devenea primul oraş liber de comunism din România.
Tot pe 20 decembrie, de la ora 20.00, Primăria Timişoara a pregătit un concert rock, „Rock pentru Revoluţie”, dedicat eroilor martiri. Vor participa trupele Phoenix, Pro Musica şi Vest Phoenix Cover.
Pe 21 decembrie vor avea loc lansări de carte şi adunări festive ale revoluţionarilor, iar în data de 22 decembrie, între orele 12.00 şi 14.00 la Biserica Martirilor, Cimitirul Eroilor şi Catedrala Mitropolitană vor fi depuse coroane de flori din partea Fundaţiei Naţionale a Revoluţiei din Decembrie 1989 şi Asociaţia „Victoria”.
Programul dedicat Revoluţiei Române de la Timişoara, din Decembrie 1989 se va încheia cu un spectacol comemorativ la Filarmonica „Banatul”.
Revoluția din Decembrie 1989 a început la Timișoara, în seara zilei de 15 decembrie 1989, în jurul Bisericii Reformate din Piața Sfânta Maria. La început, în fața lăcașului de cult s-au strâns 100 de oameni, dar a doua zi, pe 16 decembrie, Piața Sfânta Maria a fost complet blocată de mulțime. Tramvaiele au fost oprite și s-a strigat, pentru prima oară, „Libertate” și „Jos, Ceaușescu”, mesaje care au scos, în zilele următoare, zeci de mii de oamnei în stradă, în toate orașele din țară.