Cu douăzeci şi cinci de filme proiectate timp de cinci zile, Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF), ajuns la a treia sa ediţie sibiană şi încheiat duminică, a fost un succes.
Aproximativ trei mii de spectatori s-au bucurat de selecţia realizată de organizatori. O selecţie ce ilustrează diversitatea ofertei TIFF-ului clujean, unde au rulat peste două sute de filme.
Cel mai aşteptat eveniment, filmul „Poliţist, adjectiv”, de Corneliu Porumboiu, s-a bucurat de un succes imens la public, vineri seara. Aproximativ şase sute de sibieni au venit la proiecţia ce a avut loc în curtea Colegiului Brukenthal. S-a stat şi în picioare, până după miezul nopţii, publicul fiind atras şi de faptul că filmul rula în prezenţa actorilor Vlad Ivanov, Irina Săulescu şi Ion Stoica, precum şi a preşedintelui TIFF, Tudor Giurgiu. Cei patru au răspuns la final întrebărilor spectatorilor.
Filmul „Poliţist, adjectiv” a fost premiat la Cannes cu Premiul FIPRESCI şi Premiul Juriului secţiunii „Un certain regard”, precum şi în cadrul TIFF Cluj cu Trofeul Transilvania.
Ion Besoiu, premiul pentru întreaga carieră
Un public numeros s-a aflat şi sâmbătă seara la proiecţia filmului „Cenuşă şi sânge”, o producţie Franţa-România-Portugalia, în care joacă şi Ion Besoiu şi Olga Tudorache. Filmările au fost realizate în cea mai mare parte în Transilvania, iar regia e semnată Fanny Ardant. Actorului Ion Besoiu i-a fost acordat la Sibiu Premiul TIFF pentru întreaga carieră. Distincţia a fost decernată de Tudor Giurgiu, preşedintele TIFF.
Alte filme care s-au bucurat de succes la public au fost „Repo! Opera genetică” sau „JCVD”, în care Jean Claude Van Damme îşi joacă propriul rol.
TIFF sibian a însemnat douăzeci şi cinci de filme ce au rulat gratuit în trei locaţii: în curtea Colegiului Naţional Brukenthal, la Centrul Cultural Habitus, şi la Teatrul de Vară, din Parcul Tineretului. Cei mai mulţi spectatori au venit la filmele de seară, din curtea Colegiului Naţional Brukenthal, unde a fost amplasat un ecran gonflabil.
Festivalul International de Film Transilvania (TIFF) Sibiu este organizat de Asociaţia Pentru Promovarea Filmului Românesc cu sprijinul Primaăriei Municipiului Sibiu şi a Casei de Cultură a Municipiului Sibiu.