Scandal la vârful Poliției Române! Șeful Serviciului de Circulație Rutieră, prins în flagrant. Pentru ce i s-a încheiat dosarul penal

Scandal la vârful Poliției Române! Șeful Serviciului de Circulație Rutieră, prins în flagrant. Pentru ce i s-a încheiat dosarul penal

Șeful Serviciului de Circulație Rutieră din Poliția Locală Târgu-Jiu, Tiberiu Cazan, a fost prins conducând o maşină neînmatriculată pe o stradă din oraș.

Tiberiu Cazan a fost prins, marți seara, când conducea o maşină neînmatriculată pe o stradă din oraș. Directorul Poliției Locale Târgu-Jiu spune că șeful de serviciu i-a spus că muta doar autoturismul.

Potrivit reprezentanților IPJ Gorj, un bărbat de 50 de ani conducea, marți seara, pe strada 9 Mai din Târgu-Jiu un autoturism neînmatriculat.

„Un bărbat de 50 de ani a fost depistat de polițiști din cadrul Biroului Rutier, în timp ce se deplasa cu un autoturism fără plăcuțe de înmatriculare, pe strada 9 Mai, din Târgu-Jiu. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru conducerea unui autoturism neînmatriculat, pe drumurile publice”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

Ne puteți urmări și pe Google News

El a fost oprit de un echipaj de poliţie, care i-a întocmit dosar penal. Din câte se pare, șoferul este șeful Serviciului de Circulație Rutieră al Poliției Locale Târgu-Jiu, Tiberiu Cazan.

Reprezentanții Poliției Locale Târgu-Jiu au deschis o anchetă în acest caz.

„Am luat legătura cu colegul meu, mi-a relatat că a fost oprit și că a vrut să mute mașina, era mașina personală, că a avut-o pe platformă și că a vrut să o mute dintr-un loc în altul și a fost un polițist de la Rutieră care l-a depistat cu mașina fără numere. Va răspunde penal și din punct de vedere juridic, dacă a fost cumva în timpul serviciului, deși mă îndoiesc. Documentele care au fost întocmite la fața locului vor scoate în evidență absolut totul și va răspunde și de o parte, și de alta”, a declarat directorul Poliției Locale Târgu-Jiu, Florin Băluță.

Potrivit Infogorj.ro, în fața autoturismului condus de polițistul local s-ar fi aflat și un autoturism al Poliției Locale Târgu-Jiu, să-l protejeze, urmând să se facă verificări și în acest caz.

„Am discutat cu un martor, care a spus că echipajul a trecut pe lângă. Echipajul nu l-a însoțit. Se pot face reconstituiri, există camere pe traseu, dacă cumva s-a întâmplat și lucrul acesta, vor pleca și ei acasă fără niciun fel de problemă. Legea e lege pentru toată lumea. Eu nu sunt dispus să trec cu vederea nimănui. Atâta timp cât eu nu fac, nu face nimeni. Dacă ei își permit să facă asemenea chestiuni în timpul serviciului, vor răspunde în fața legii. Voi vedea orele care sunt scrise în procesele verbale încheiate. Voi lua măsurile care se impun”, a mai declarat Florin Băluță.