Theresa May VREA să DISCUTE cu Klaus Iohannis. ULTIMA încercare a premierului

Theresa May VREA să DISCUTE cu Klaus Iohannis. ULTIMA încercare a premierului

Premierul britanic Theresa May a pornit o ofensivă pe două planuri după ce încercarea ei de a obține, în Parlament, modificări la acordul Brexit a eșuat deoarece proprii colegi de partid s-au abținut.

În următoarele zile, May va discuta cu toți liderii statelor membre. În același timp, ea face un apel la conservatorii britanici să dea dovadă de unitate, transmite AFP. Premierul le-a scris parlamentarilor conservatori și le-a cerut, „în slujba interesului național,  să depăşească diviziunile și  să-şi sacrifice "preferinţele personale".

Theresa May a suferit joi o înfrângere stânjenitoare în Parlament, care îi fragilizează poziţia în discuţiile pe care le desfăşoară cu Bruxellesul pentru a încerca să obţină o modificare a acordului de Brexit, potrivit AFP. Cu şase săptămâni înainte de data prevăzută pentru ieşirea din UE, deputaţii au respins, cu 303 voturi împotrivă şi 258 pentru, moţiunea în care guvernul explica cum vrea să renegocieze acordul de divorţ încheiat cu Uniunea Europeană, care a fost respins net în cadrul unui vot de la jumătatea lui ianuarie.

În scrisoarea transmisă parlamentarilor britanici, Theresa May  califică acest vot drept „decepţionant" dar insistă asupra faptului că va continua să încerce să obţină schimbări în acord privind "backstop"-ul din Irlanda. „Nu subestimez cât de profund sau de sincer colegii îşi susţin punctele de vedere privind această chestiune importantă. Dar cred că un eşec în a face compromisurile necesare (...) îi va decepţiona pe cei care i-au ales să-i reprezinte", a afirmat May.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ministrul responsabil de Brexit, Steve Barclay, urmează să se întâlnească luni cu negociatorul şef al UE, Michel Barnier, pentru a discuta propunerile avansate de un nou "grup de lucru" al juriştilor britanici care caută alternative la "backstop", potrivit serviciilor premierului britanic. 

Marea Britanie trebuie să părăsească UE pe 29 martie, însă Parlamentul de la Londra a respins luna trecută acordul de divorţ pe care Theresa May l-a negociat cu UE, ceea ce creşte riscul unui Brexit fără acord luna viitoare.

Aflat la Munchen, la Conferința de Securitate, președintele Klaus Iohannis a declarat că în privința Brexit „lucrurile au devenit mai complicate decât ne așteptam”.