Editura Evenimentul si Capital

Bătălie până la capăt. Theresa May va propune oficial excluderea unui Brexit fără acord

Autor: | | 0 Comentarii | 346 Vizualizari

Prim-ministrul britanic Theresa May urmează să propună în mod oficial excluderea posibilităţii ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană fără un acord, lucru care ar putea duce la amânarea Brexit cu două luni, relatează publicaţia The Sun, citată de Reuters

Marea Britanie ar urma să iasă din Uniunea Europeană pe 29 martie, dar Guvernul Theresa May speră să obţină concesii suplimentare din partea Bruxellesului pentru a putea evita producerea unui Brexit fără acord, scrie Mediafax.

Partidul Laburist, aflat în opoziţie, va cere convocarea unui nou referendum privind apartenenţa Marii Britanii la Uniunea Europeană în cazul în care Camera Comunelor va respinge propunerile formaţiunii privind producerea Brexit.

"Premierul Theresa May a intrat într-o situaţie contracronometru într-un mod lipsit de inteligenţă, în încercarea de a-i forţa pe deputaţi să aleagă între acordul său eşuat şi ieşirea din UE fără acord. Nu putem accepta şi nu vom accepta", afirmă Jeremy Corbyn, conform unei declaraţii obţinute de postul Sky News.

Conform unor informații obținute de The Telegraph, Theresa May ia în considerare amânarea ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană cu două luni, dacă nu se va reuși încheierea unui acord până la data de 12 mai.

Oficialii guvernamentali au întocmit pe parcursul ultimelor două zile o listă de opţiuni, pentru a evita demisiile mai multor miniştri, nemulţumiţi de posibilitatea ieşirii Marii Britanii din UE fără un acord.

Halep, decizie FINALĂ! Simona a făcut anunţul ACUM

Pagina 1 din 1





Stirile zilei

Alte articole din categoria:

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI