– Ileana Ilie Ungureanu: Ultimul nostru interviu a fost în 2016, când ați fost dat afară din PNL, și sperați să câștigați încă un mandat de deputat, ca independent. Nu s-a întâmplat. Acum ce v-a apucat să intrați în cursa pentru fotoliul de la Cotroceni?

Theodor Paleologu: Nu m-a apucat nimic. E vorba de o tribună formidabilă de la care pot spune lucruri importante, iar odată ales pot face lucruri foarte importante pentru țară.

– Vreți musai în politică?

– Nu vreau deloc musai în politică. Principala mea activitate este să predau. Am o școală la mine acasă, de șapte ani în curând, și am avut aproape 6.000 de cursanți. S-au adunat în jurul meu și alți intelectuali remarcabili care țin și ei cursuri. Este o întreprindere de maxim succes.

– Sunteți susținut de PMP, veți (re)deveni membru de partid? Ați mai trăit experiența asta.

– Nu prea sunt confortabil cu disciplina de partid, cu ședințele. Dar am o relație foarte bună cu Eugen Tomac, cu Ioana Constantin. Da, am avut o experiență scurtă cu PMP-ul, foarte scurtă, de vreo trei săptămâni. Vă amintesc faptul că fondatorii PMP au fost Teodor Baconschi şi Adrian Papahagi. Ei au tras de mine atunci, în 2014, și m-am lăsat convins greu, pentru că și atunci eram rezervat față de activitatea politică obișnuită. Dar la Cotroceni e nevoie mai cu seamă de un diplomat, decât de un politician. Diplomat în afară, pentru a reprezenta România pe plan extern, și înăuntru, pentru a făuri acel minim consens fără de care România nu poate progresa.

– De ce să vă voteze românii?

– Depinde ce vor. Dacă vor stagnare, să rămânem pe loc, nu au decât să-l voteze în continuare pe Klaus Iohannis. Dacă vor un dezastru asigurat, să voteze Viorica Dăncilă, această nouă tovarășă Elena Ceaușescu, care are ceva și din îndârjirea lui Lady Macbeth. Este o persoană însetată de putere și capabilă să facă orice. Imaginea de gospodină neconflictuală este un mit. Dacă vor o schimbare profundă, dacă vor să fie reprezentați cum trebuie în afară, atunci cred că ar face bine să se orienteze către mine.

– Președintele are nevoie de o majoritate parlamentară care să facă posibilă îndeplinirea obiectivelor din proiectul lui de țară. PMP-ul nu are forța PNL-ului sau PSD-ului, e puțin probabil să poată întruni o majoritate.

– Acesta este un argument în favoarea mea. Pentru că eu nu voi fi un președinte șef de partid, care are tendința de a transforma statul într-un partid. Voi avea nevoie de o majoritate largă, din care PMP să facă parte, dar să nu fie singura și nici măcar principala componentă. Voi aduce împreună PMP, PNL, USR, PLUS, UDMR, dacă e cazul. Dialoghez cu toată lumea, inclusiv cu PSD-ul. Cred că PSD-ul are nevoie de un cartonaș galben după câte a făcut în ultimii ani, dar avem nevoie și de o stângă democratică. Avem nevoie de consens. Proiectele de țară care sunt solipsiste, doar ale unuia, nu duc nicăieri. Klaus Iohannis nu are un proiect de țară, nici Dan Barna.

– Dar proiectul dvs. de țară care este?

– Președintele trebuie să imprime direcții și principii. Nu este un șef de partid care vine cu un proiect de guvernare. De pildă, acum trăim o criză explozivă de-a dreptul și suntem abonați să continuăm astfel de situații pentru că Constituția noastră este defectuoasă. Una din temele majore ale mele este schimbarea Constituției, vorba lui Caragiale, pe ici pe colo, şi anume în punctele… esenţiale.

– Și care sunt punctele esențiale?

– Dreptul președintelui de a numi și de a demite primul-ministru, dreptul președintelui de a dizolva Parlamentul pentru a organiza alegeri anticipate, apoi reducerea drastică a numărului de parlamentari. E nevoie de o dezbatere serioasă inclusiv legată de forma de guvernământ: republică sau monarhie. Sunt o serie întreagă de reforme constituționale foarte importante care ar schimba natura regimului politic pe care îl avem și pe care îl consider în foarte mare măsură responsabil de marasmul în care ne afundăm. Pe de altă parte, din păcate siguranța cetățeanului a devenit o temă extrem de actuală. În urmă cu 10 ani, poate chiar mai puțin, Bucureștiul era un oraș foarte sigur, mult mai sigur decât Parisul sau Londra. Și aici avem de-a face cu o responsabilitate majoră a PSD-ului, care a favorizat infractorii, și nu doar infractorii Dragnea&Co din PSD, ci infractorii în general. Alte teme foarte importante, care nu țin direct de președinte, dar președintele poate trasa niște linii directoare, sunt sănătatea, educația și infrastructura.

– Ca o paranteză, instituţia prezidenţială a cam fost împinsă în irelevanţă în ”epoca Dragnea”.

– Aveți dreptate. Avem de-a face cu o prăbușire a autorității statului. Dar însuși președintele Iohannis a asistat pasiv la golirea funcției prezidențiale de orice conținut. E o vorbă: „Îmi place lucrul bine făcut, deci prefer să-i las pe alții!” – cam asta e și filosofia lui Klaus Iohannis. România lucrului bine făcut a fost România lucrului făcut de alții. Să nu ne imaginăm că un om e altfel în afara țării decât cum îl vedem în interior. Klaus Iohannis e totuși o persoană, nu două, nu e Dr. Jekyll and Mr. Hyde, e la fel în străinătate cum e și în România. Nu vă imaginați că la întâlnirile internaționale e în stare să spună ceva din capul lui, fără să citească de pe hârtie. Sau că e în stare să negocieze ceva, sau să impulsioneze ceva sau să contribuie în vreun fel la soluționarea problemelor cu care se confruntă UE, care e într-o criză profundă, generată de imigrație, de șomajul tinerilor, de lipsa de solidaritate în cadrul UE. Avem nevoie de un președinte care să înțeleagă aceste probleme. Și să aibă curajul de a le aborda. Nu e deloc cazul președintelui Iohannis.

– După doi ani de mandat erați mulțumit de activitatea lui Klaus Iohannis. Spuneați chiar că se mișcă mai bine decât vă așteptați. Ce s-a întâmplat între timp?

– Nu eram mulțumit nici atunci. Eu l-am votat în 2014, și am și făcut apel ca lumea să-l voteze, pentru că pur și simplu nu era Ponta.

– Vreți să spuneți că ați votat ”răul cel mai mic”?

– Evident. Ar fi fost o catastrofă să ai președinte un om ca Victor Ponta, în care nu poți să ai niciun fel de încredere. Victor Ponta și-a construit cariera pe o fraudă, pentru că un plagiat este o fraudă. Sigur, are calități, e simpatic, are o anumită spontaneitate, poate un anumit umor, dar nu poți avea un asemenea om în fruntea statului. Și atunci, sigur că am preferat varianta Klaus Iohannis. Poate că nu mă așteptam să fie atât de neimplicat, e adevărat. M-a surprins lipsa totală de interes pentru funcția prezidențială.

– Spuneați că PSD ar trebui să primească un cartonaș galben. E Pro România o alternativă?

– Nu prea văd Pro România ca altceva decât un grup din același PSD. A adunat în jurul lui trădători din PSD. De altminteri, toată discuția asta actuală despre formarea unui nou Guvern se lovește de faptul că în mod inevitabil vei da de grupurile patronate de Ponta și Tăriceanu. Ce sunt acești trădători? Un fel de mini-USL, compus din trădătorii USL-ului mare, adică ai PSD-ului și PNL-ului.

„Eșecul lui Dan Barna va fi eliberator pentru USR”

– Vă considerați cel mai bine plasat candidat pentru a aduna voturile întregii drepte. Un liant între PNL, USR și PMP. Cum ați ajuns la concluzia asta?

– Sunt un aspirator de voturi. Și e simplu de ce: Dan Barna nu convinge decât cam jumătate dintre votanții USR-PLUS pentru moment, dar o să mai scadă procentul. De menționat că la alegerile prezidențiale lumea votează un om și un proiect, mult prea puțin contează partidul pe care îl susține. Și din partea liberalilor am un sprijin foarte serios. Nu pot să dau nume, pentru că sunt oameni cu funcții în PNL, care și-au manifestat foarte clar sprijinul pentru mine. Și sunt și votanți ai PSD-ului care își dau seama de o chestiune de bun simț, și anume că doamna Dăncilă nu poate reprezenta România și nu poate fi președintele unei țări care se respectă. Niciodată PSD-ul nu a avut un candidat la prezidențiale atât de slab cum este doamna Dăncilă. Și nu în ultimul rând, uitați-vă la atacurile împotriva mea care vin nu dinspre USR, ci dinspre grupul Barna. Andrei Caramitru mă insultă personal în fiecare zi.

– De ce credeți că i s-a pus pata pe dvs., dacă-mi dați voie să mă exprim așa?

– Pentru că Barna e disperat, zbiară, e furios, vede că pierde teren, campania lui este complet neconvingătoare, excursia în SUA a fost un eșec total, a demonstrat că nu poate fi șeful diplomației române. Deci e ușor de înțeles de ce aceste atacuri sunt atât de virulente și zilnice.

– Vă consumă? Luați la modul foarte personal ceea ce auziți?

– Nu, mă amuză ce-i poate trece prin minte lui Andrei Caramitru. Pe mine m-a fascinat mereu fenomenul prostiei, am făcut și cursuri despre prostie. Eu consider că prostia este o mare temă de reflecție a culturii universale, de la Homer până la Flaubert, trecând prin Erasmus, prin Caragiale, prin Eugen Ionescu. Mă fascinează ce mai scornesc oamenii ăștia în fiecare zi. Regele Mitridate al Pontului avea obiceiul să ia câte puțină otravă în fiecare zi pentru a se imuniza la otravă, așa am și eu porția mea zilnică din infamiile lui Andrei Caramitru, pentru că este o formă din mitridatizare, devin imun la asemenea mizerii. Și îmi fac plăcere pentru că e semnul clar că strategia mea funcționează 100%.

– Nominalizarea lui Dan Barna aduce un minus de imagine USR-ului?

– Categoric. Dar pe de altă parte eșecul lui va fi eliberator pentru USR.

– Adică?

– Va fi o lecție, dar asta nu va opri ascensiunea USR-ului, care sunt convins că va avea rezultate bune la locale. Eu cred că USR-ul trebuie să fie partenerul cel mai important în coaliția care o va înlocui pe doamna Firea. Eu îl susțin categoric pe Nicușor Dan, o susțin și pe Clotilde Armand. E nevoie ca în jurul acestor personalități să se creeze o coaliție care să ducă la schimbare în București. Și să știți că îi conving și pe cei din PMP să îl susțină pe Nicușor Dan la alegerile locale de anul viitor. Lecția pe care o va primi USR-ul pe 10 noiembrie este utilă pentru ei. Vor înțelege că e nevoie să fie mai riguroși atunci când își desemnează candidații, să nu mai fie atât de sectari, ci ceva mai deschiși, pentru că li s-a urcat succesul la cap unora dintre ei. Să nu mai înjure, având așa un reflex pavlovian,  pe cei care spun ceva cu o iotă diferit de ce spun unii dintre ei. Cu atât mai mult cu cât în interiorul USR-ului există puncte de vedere diametral opuse pe orice subiect important. Ca președinte voi avea grijă ca în coaliția largă pe care mă voi sprijini să fie și USR-ul la loc de cinste.

– Dacian Cioloş ar fi fost mai potrivit să reprezinte USR-PLUS în alegerile prezidenţiale?

– Dacian Cioloș ar fi fost un candidat mult mai serios pentru că are o experiență relevantă. A fost ministru al Agriculturii, consilierul prezidențial al lui Traian Băsescu pe probleme de agricultură, a fost comisar european, apoi a fost prim-ministru. Evident că e un om cu greutate. Nu e un om nou deloc, dar asta e partea bună. Pe de altă parte, el nu este un lider politic, ci un om de execuție. Și e foarte bun când e vorba de pus în practică ceva.

– Apropo de Traian Băsescu, verdictul dat de prima instanță, care constatat că a colaborat cu Securitatea, vă afectează imaginea?

– Nu văd de ce m-ar afecta pe mine. Da, mă susține Traian Băsescu, dar sunt sute de mii de oameni care mă susțin și nu sunt responsabil de ce a făcut fiecare dintre ei. În ceea ce privește problema dosarelor Securității eu sunt adeptul unei deschideri totale a Arhivelor și chiar ca ele să fie accesibile online. Trebuie să terminăm odată cu această atmosferă toxică în care, din când în când, mai apare câte o hârtiuță din nu știu ce dosar. Cine știe, poate or să apară hârtiuțe cu tot felul de persoane care acum sunt prezentate ca ireproșabile. De unde știm că nu există câte o filă despre Iohannis sau despre Cioloș?!?

„Mă deranjează să-mi văd mutra pe panouri (…). Această orgie de propagandă electorală este pur și simplu o obscenitate publică”

– Ați fost ministru al Culturii. Și deputat. Și ambasador. Care considerați că e cea mai mare realizare a dvs.?

– Ca ministru, fără îndoială Biblioteca Națională din București. Dar mai sunt și altele. Pentru un an, cât am stat, cred că am făcut foarte multe. Cu toată modestia, uitându-mă înapoi, cred că am fost cel mai bun ministru al Culturii. Dar îl apreciez și pe Kelemen Hunor, care a făcut o treabă foarte bună și a fost onest. Mircea Diaconu a stat puțin, dar zero total la realizări, Daniel Barbu – catastrofă. Nu vreau să fiu răutăcios, dar lista dezastrelor de la Ministerul Culturii e lungă. Nu am niciun regret major ca om politic. Am regrete de altă natură…

– Ca de exemplu?

– Că nu s-a instaurat monarhia în România, dar asta nu ține de acțiunea mea. Cred că România a ratat o șansă extraordinară, pentru că Regele Mihai a mai trăit mult și bine după 1990, când ni se spunea că e prea bărtân. Ar mai fi stat destul în fruntea României și țara ar fi arătat cu totul altfel. Am fi avut mult mai puține scandaluri, mult mai puțin conflict, mult mai multă continuitate. Pentru că România suferă de lipsă de continuitate. Suntem un popor foarte certăreț, foarte conflictual. Iar monarhia reprezentată de Regele Mihai ar fi avut acest avantaj de a mai calma spiritele, de a introduce o anumită decență în viața politică românească.

– Indecența face și să fie așa puțini intelectuali în politică?

– Politica românească e foarte mocirloasă, toxică. Am stat, totuși, opt ani în Parlament… e ca o mlaștină care produce miresme otrăvitoare. Va trebui să stau cu masca de gaze. Asta e, cinci ani de zile o să-mi  pun masca de gaze! Poate o să mi se scurteze viața de la toxicitatea mediului politic, dar cred că e important să mă implic.

– Cum se simte un intelectual în Parlamentul României, printre hiene flămânde?

– Mă jenez să răspund, o să citez totuși o formulă folosită de un personaj important în PDL, care între timp este important în PNL, și care mi-a spus o dată: ”Îmi bag … în intelectuali!”. Eu am luat-o ca o glumă pe moment, dar mi-am dat seama ulterior că nu era deloc o glumă, că era chiar chintesența gândirii sale politice. Dar eu știu să interpretez astfel de manifestări, e vorba de un foarte puternic complex de inferioritate. Deși nu îndrăgesc deloc lumea politică românească, cred că am datoria să mă implic și să încerc ceva fără de care sunt convins că România se va afunda în continuare în marasm.

– V-am auzit spunând că intelectualii sunt ființe foarte narcisiste și supărăcioase. Sunteți narcisist și supărăcios?

– Las pe alții să aprecieze acest lucru. Pe de altă parte, o știm de la Freud, că oricine are doza lui de narcisism. Un om care candidează la președinție, prin forța lucrurilor are o doză ceva mai mare decât alții. Mărturisesc că pe mine mă deranjează să-mi văd mutra pe panouri și îmi pare foarte bine că PMP-ul nu a băgat bani în mash-uri, pentru că mi se par abominabile. Mi se pare ceva de o indecență totală să ai mutra ta pe șase etaje, vă dați seama ce oroare? Narcisismul meu suportă afișe și panouri, nu aș suporta mash-uri pe șase etaje, așa cum au Barna, Iohannis, Dăncilă. Această orgie de propagandă electorală este pur și simplu o obscenitate publică.

– Sunt liderii României de azi o „oglindă” a societății?

– Din păcate, da. Nu poți să spui că în democrație clasa politică nu e reprezentativă. În Furtuna lui Shakespeare e un personaj, Caliban, care se înfurie când îți vede chipul în oglindă. Cam așa și noi, românii, ne înfuriem când ne vedem chipul în oglinda pe care ne-o prezintă Parlamentul României. Ar trebui să privim această realitate așa cum e. Înseamnă că sunt multe lucruri de corectat în mentalitatea noastră. E adevărat că mentalitatea nu se schimbă de pe o zi pe alta. Dar un președinte-învățătot poate măcar să înceapă acest proces de terapie de care avem nevoie.

– Ce înseamnă președinte-învățător?

– Un învățător e în primul rând un om care învață el însuși, ceea ce ceilalți nu sunt în stare să facă. Iohannis nu învață nimic, Dăncilă nu învață nimic și am impresia că nici Barna nu învață nimic. Dar nu învață doar din cărți, ci învață și de la ceilalți, cu care interacționează.

– Turul doi e o certitudine pentru dvs.?

– Da, o cvasi-certitudine. Categoric mă văd acolo. E vorba de o autostradă pe care o văd în fața mea. Sunt convins că eu reprezint alternativa la pasivitatea lui Klaus Iohannis.

– Dar unde sunt dezbaterile electorale, înfruntările directe? Duelurile în fața alegătorilor (angajatorilor)?

– Da, e absolut deplorabilă absența dezbaterilor. Cei care se consideră principalii candidați fug ca dracu’ de tămâie de dezbateri, le e frică. Se consideră foarte importanți, precum niște zei olimpieni care nu se amestecă cu oamenii de rând, dar dincolo de asta e vorba și de frică. De o mare anxietate legată de lipsa lor totală de argumente și de incapacitatea lor de a vorbi din mintea lor. Nu vedeți că niciunul nu vrea să dezbată cu mine? E foarte trist pentru democrația noastră pentru că dezbaterea este esența democrației

– Dacă nu intrați în turul doi, mai vreți să candidați pentru vreo funcție publică?

– Eu nu prea am ambiții politice. Dar consider că a asuma președinția este o datorie pe care o am, așa cum unele modele de-ale mele au făcut-o în situații similare, situații de criză. Asumând puterea, pe care nu și-au dorit-o, au dus la capăt ce trebuia și s-au retras. Știți exemplul lui Cincinatus, care a terminat ce trebuia să termine în 16 zile, după care s-a restras, deși ar fi avut un mandat de 6 luni. După cinci ani eu vreau să mă retrag  și să-mi văd de cursurile de la Casa Paleologu. Dar până atunci vreau să pun România pe șine.

Te-ar putea interesa și: