The New York Times: „Trăim într-un film de groază, cu Donald Trump în rolul principal”

The New York Times: „Trăim într-un film de groază, cu Donald Trump în rolul principal”

Trăim într-un „film de groază, avându-l pe Donald Trump în rolul principal” titrează peste ocean The New York Times, plângându-se că pandemia scapă de sub control în SUA.

„Politizarea acestui virus, datorată lui Trump, a fost cea care a dus la apariția unor noi cazuri în țară, într-un moment când alte țări dezvoltate au putut reduce numărul cazurilor. Din cauza lui Trump, America raportează acum 3,2 milioane de cazuri și aproape 134.000 de morți, și sunt puține semne sau speranțe ca lucrurile să se rezolve curând”.

Cu critici similare se confruntă și premierul israelian Benjamin Netanyahu, acuzat de publicația israeliană de limbă engleză The Jerusalem Post de slaba gestionare nu numai a crizei sanitare, dar și a strategiei de amortizare a șocului economic. „În schimb, premierul nostru și-a petrecut criza formând cel mai extravagant guvern din istoria Israelului - un incredibil număr de 36 de miniștri și 16 vice-miniștri - și, cel mai scandalos, dedicându-și energia obținerii unei scutiri fiscale de aproape 1 milion de shekeli în interes personal”.

Număr record de infectări

Statul american Florida a raportat duminică o creştere record cu peste 15.000 de cazuri a numărului de infectări cu noul coronavirus într-o sigură zi, în timp ce accelerarea epidemiei obligă autorităţile să închidă unele magazine şi plaje, potruvit Reuters. Dacă Florida ar fi o ţară, s-ar afla pe locul al patrulea în lume la numărul de noi infectări, după SUA, Brazilia şi India, arată agenţia Reuters.

Ne puteți urmări și pe Google News

Pentru a combate epidemia, guvernatorul republican Ron DeSantis a ordonat închiderea barurilor, dar nu a dat curs apelurilor de a impune obligativitatea purtării măştilor în public. Destinaţie populară printre turiştii americani şi străini, Florida găzduieşte şi parcul tematic Disney World, care s-a redeschis sâmbătă.

Florida este şi un stat puternic disputat în alegeri, unde preşedintele Donald Trump a câştigat cu o marjă de doar 1,2 procente în 2016. Dependenţa economică de turism şi numeroasa populaţie vârstnică fac acest stat deosebit de vulnerabil la criza coronavirusului.

Convenţia Naţională Republicană, la care se aşteaptă ca Trump să fie desemnat oficial candidatul partidului la scrutinul din 3 noiembrie, este programată să se desfăşoare la Jacksonville, în Florida, la sfârşitul lui august, după ce a fost mutată de Charlotte, Carolina de Nord.