The Guardian Cum se salvează bogătașii lumii de pandemie?

The Guardian Cum se salvează bogătașii lumii de pandemie?

Pandemia de coronavirus i-a speriat și pe cei mai bogați oameni din lume, Obișnuiți să se bucure de mari privilegii în raport cu oamenii obișnuiți, multimiliardarii planetei s-au trezit într-o situație pe care banii n-o pot rezulva foarte simplu.

Deși asistentele au telefoane tutoror medicilor de renume, n-au reușit să obțină niciun medicament minune și nici vreun vaccin. Pur și simplu, nu există, le-au spus cu delicatețe medicii, atenți să nu-și piardă clienții. Ca urmare, nababii au fost nevoiți să treacă la planul b. Ziarul britanic The Guardian a făcut o anchetă minuțioasă și a descoperit în ce  constă acest plan de rezervă.

Spre deosebire de muritorii de rând, care se gândesc de unde să facă rost de măști chirurgicale și dezinfectanți pentru momentele în care sunt nevoiți să iasă din casă, mulți dintre cei super-bogați și-au comandat un avion privat care să-i ducă la buncărele special concepute și pregătite pentru situații de criză.

 

Ne puteți urmări și pe Google News