Tragedia momentului în politică! Şi-a pierdut viaţa în condiţii suspecte. Cum a murit, de fapt, Ambasadorul Italiei în Australia

Tragedia momentului în politică! Şi-a pierdut viaţa în condiţii suspecte. Cum a murit, de fapt, Ambasadorul Italiei în Australia Sursa foto: Dreamstime.com

Ambasadoarea Italiei în Australia, Francesca Tardioli, în vârstă de 56 de ani, a murit, după ce a căzut de la un balcon al locuinței sale din orașul natal din Foligno, regiunea Umbria. Incidentul este în prezent investigat de agenții de poliție din Italia.

Francesca Tardioli a fost găsită moartă în fața casei sale din Foligno, Umbria. Potrivit rapoartelor, ambasadoarea Italiei în Australia ar fi căzut de la un balcon al locuinței sale, aflate la etajul trei al unei clădiri.

Francesca Tardioli a murit

„Vești sfâșietoare despre decesul ambasadoarei Francesca Tardioli. Prietenă dragă. Colega strălucită. Un diplomat foarte respectat”, a transmis ambasadorul Australiei în Italia, Margaret Twomey.

„Gândurile noastre sunt alături de familia și prietenii ei”, a mai completat oficialul.

Ne puteți urmări și pe Google News

Twomey a descris-o pe Tardioli ca fiind „unul dintre cele mai mari daruri ale Italiei pentru Australia”.

Ambasadoarea Italiei în Australia și-ar fi pierdut echilibrul

Agenția italiană de presă AGI susține că Francesca Tardioli „și-ar fi pierdut echilibrul în timp ce se apleca peste balcon”.

Detalii suplimentare în legătură cu moartea ambasadoarei nu se cunosc.

Autoritățile din Italia investighează circumstanțele în care a avut loc decesul, potrivit The Guardian.

Cine a fost „marea slujitoare a statului”

Ambasada și Ministerul de Externe al Italiei au deplâns-o pe Francesca Tardioli, mamă a doi copii, Ariberto (n. 1993) și Riccardo (n. 1997), pe rețelele de socializare.

„Cu durere profundă plângem pentru pierderea Francescăi Tardioli și ne alăturăm durerii familiei. Ea a fost o mare diplomată și slujitoare a statului”, a transmis, pe Twitter, Ministerul de Externe al Italiei.

Licențiată în științe politice, Francesca Tardioli și-a început cariera diplomatică în 1991, când a ocupat funcția de director politic adjunct și director principal pentru Națiunile Unite și drepturile omului în cadrul Ministerului italian al Afacerilor Externe și Cooperării Internaționale.

Francesca Tardioli a lucrat ca adjunct al secretarului general adjunct pentru operațiuni, NATO, la Bruxelles. Printre numeroasele sale misiuni în străinătate se numără rolul de consul general la Nurnberg, în Germania, și la Tripoli, în Libia, precum și de prim-secretar la Ambasada Italiei la Riad, în Arabia Saudită.

Ambasadoarea a fost distinsă, în anul 2002, cu premiul Cavaler al Ordinului de Merit al Republicii Italiene. Ulterior, în anul 2014, aceasta a fost numită ofițer al Ordinului de Merit al Republicii Italiene.